"Am crezut ca ard de viu in sediul OTV!"






AFECTAT. Dan Diaconescu a aflat de la televizor ca imobilul sau a fost cuprins de flacari Cladirea de cinci etaje in care urmeaza sa se mute OTV-ul lui Dan Diaconescu a fost, ieri, cuprinsa de flacari. In urma incendiului, doi oameni, un barbat si o femeie, s-au intoxicat cu fum si au fost salvati de echipele SMURD.



Andrei Dumitrescu


Incendiul a izbucnit in jurul orei 13.00, la etajul doi al blocului de pe strada Capriori, unde, in scurt timp, urma sa se mute OTV. Ulterior, flacarile s-au extins cu repeziciune, prin tevile de aerisire, pana la etajul patru, cu toate ca pompierii au ajuns la fata locului in numai trei minute din momentul in care au fost anuntati prin numarul de urgenta 112. Un muncitor care nu a apucat sa iasa la timp a fost scos pe fereastra cu o macara speciala, iar o femeie in varsta de 49 de ani a fost scoasa de pompieri, fara puls. Intoxicat cu fum, barbatul a fost transportat de urgenta la spital.


Resuscitata jumatate de ora



In acelasi timp, colega sa a fost resuscitata de medicii SMURD timp de mai bine de 30 de minute, in conditiile in care inima femeii incetase sa mai bata. "Era ghemuita si din cauza fumului foarte gros nu am vazut-o. Intr-o prima faza, am trecut pe langa ea", ne-au explicat pompierii.
Sudorul Gheorghe Damian, in varsta de 50 de ani, ne-a descris clipele de groaza pe care le-a trait. "Taiam niste tevi din cupru. Am auzit o bubuitura dupa care, de undeva din spatele meu, a inceput sa iasa un fum gros. Mi-am abandonat toate lucrurile si am iesit in graba. Pentru o clipa, am crezut ca mi-a sunat ceasul... Am crezut ca mor in sediul OTV", ne-a declarat Damian.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) au anuntat ca au ars mai multe materiale din plastic, iar focul a afectat aproape 300 de metri patrati. Potrivit ISU, pompierii au avut mari probleme in timpul interventiei cu evacuarea fumului, in conditiile in care ferestrele cladirii nu pot fi deschise si a fost necesar ca acestea sa fie sparte.

3 comentarii:

  1. Săracu' Diaconescu... Îmi dau seama ce a simţit. :(

    RăspundețiȘtergere
  2. bine ca nu a murit nimeni

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e cel mai important,partea materiala se reface repede

    RăspundețiȘtergere