„Bison land“, la Vânători Neamţ

conducerea Parcului Naţional Vânători Neamţ, care administrază un areal cu o suprafaţă de aproximativ 31.000 de hectare, vrea ca zona să devină cunoscută sub denumirea de „Ţinutul zimbrului - Bison land“.

Iniţiativa porneşte de la faptul că în zona respectivă se află Rezervaţia „Dragoş Vodă“, unde se desfăşoară de câţiva ani un proiect unic în România - reintroducerea în libertate a zimbrilor, plus alte activităţile de conservarea a naturii, dorindu-se ca turiştii şi localnicii să identifice ţinutul exact prin ce are el mai reprezentativ - zimbrul.

Exemplare donate de suedezi

„Promovăm această microregiune prin tot felul de activităţi, astfel încât să fie identificată cu „Ţinutul zimbrului - Bison land”. Vrem ca turiştii care vin în zona noastră să ştie că în judeţ nu se află doar mănăstiri sau Cetatea Neamţului. De asta punem accent pe ceea ce este simbolul „Zimbru“, unul foarte prezent în spiritualitate, cultură şi tradiţiile româneşti, mai ales în Moldova. Acum avem organizate tabere care se adrezează elevilor ce fac parte din diferite ONG-uri cu activitate

în protecţia mediului“, a declarat inginerul Răzvan Deju, unul din cei care se ocupă de programul
de reintroducere a zimbrului în libertate.

Pe de altă parte, la sfârşitul săptămânii trecute, patru femele de zimbru au ajuns la Vânători tocmai din Suedia, exemplarele fiind donate.

„Faptul că am primit patru femele tinere, exemplare alese de un genetician de renume din Polonia, nu face decât să ne bucure pentru că avem o garanţie în plus în ceea ce priveşte reuşita proiectului“, a mai afirmat inginerul Deju.

Parcul Vânători deţine acum 28 de zimbri, majoritatea crescuţi într-un parc de aclimatizare întins pe 180 de hectare, şi doar şase exemplare pot fi admirate de către vizitatorii care trec pragul rezervaţiei.


Proiect

Zimbri eliberaţi în iarna 2010-2011

Primele exemplare, patru sau cinci, ar putea fi lăsate în libertate în iarna 2010 - 2011. Zona a fost deja aleasă şi este situată în pădurile din împrejurimile comunei Crăcăoani.

Zimbrii eliberaţi vor avea la gât colare cu GPS pentru a putea fi monitorizaţi, astfel fiind obţinute şi informaţii importante despre comportamentul lor în cadrul natural.

Transportul

din Suedia este al patrulea care ajunge la Vânători din 2005 până în prezent, alte exemplare fiind aduse din Germania şi Elveţia.

Un comentariu: