Fiul secret al lui Michael vrea test de paternitate


Omer Bhatti vrea să fie recunoscut de familie ca urmaş al megastarului

Dansatorul Omer Bhatti, fiul secret al lui Michael Jackson, a stat în primul rând, alături de fraţii şi surorile megastarului, la ceremonia memorială organizată în Los Angeles. Băiatul vrea un test ADN pentru a stabilirea paternităţii.

Michael Jackson le-a spus unor prieteni, în 2004, că Omer Bhatti este fiul său, născut în urma unei aventuri de o noapte pe care a avut-o în 1984, la Oslo. Vestea că Bhatti, în vârstă de 25 de ani, a stat în primul rând la ceremonia din 7 iulie alimentează speculaţiile potrivit cărora el ar fi al patrulea copil al cântăreţului.

Fotografiile lui Omer din copilărie arată o asemănare izbitoare a acestuia cu fiul lui Michael Jackson, Prince Michael II şi cu cântăreţul însuşi. “Michael a fost regele muzicii pop. Dar pentru noi a fost mult mai mult”, a declarat, după moartea lui Michael Jackson, mama lui Omer Bhatti, Pia.

În copilărie, Omer a locuit la Neverland cu Michael timp de mai mulţi ani, iar o serie de filmări de casă ale familiei Jackson îl arată pe acesta desfăcând cadouri de Crăciun, alături de megastar. În 2003, Omer a fost văzut la petrecerea anivesară a lui Michael Jackson şi a mers în aceeaşi limuzină cu el. Cu toate astea familia nu îl acceptă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu