«Dacă te culci cu mine, ieşi miss plaja!»

O concurentă la «Miss Plaja» l-a înregistrat pe Gabriel Fătu în timp ce-i făcea pro puneri indecente

“Regele farselor din România” a căzut în plasa unei tinere de numai 20 de ani, aspirantă la titlul de “Miss Plaja”.

Iuliana Negoescu l-a înregistrat pe Gabriel Fătu în timp ce acesta i-a propus să facă sex în grup, promiţându-i, în schimb, că va câştiga premiul cel mare de 5.000 de euro.

Scandalurile sexuale ale dubiosului concurs Miss Plaja, difuzat pe postul OTV, apar ca şi ciupercile după ploaie. Aflat în juriul competiţiei, se pare că celebrul actor Gabriel Fătu nu a putut să reziste tentaţiilor venite din partea sutelor de frumuseţi dornice de succes şi de afirmare.

Carismatic de fel şi foarte talentat în a duce cu vorba, vedeta OTV a profitat de faptul că soţia sa, regizoarea Chris Simion, nu s-a aflat cu el pe Litoral şi i-a propus o afacere de zile mari unei participante la Miss Plaja: servicii sexuale în schimbul câştigării titlului de Miss şi a premiului consistent, de 5.000 de euro.

Click! a intrat în posesia unei înregistrări audio, de unde reiese foarte clar că OTV-istul îi face avansuri fără pic de jenă şi îi propune tinerei pe nume Iuliana Negoescu (20 de ani) să întreţină raporturi intime în camera lui, din hotelul Palm Beach, din Mamaia.

“Înregistrarea a fost făcută pe data de 12 iulie. Domnul Gabriel Fătu m-a sunat şi, de îndată ce am simţit că îmi face avansuri, am apăsat butonul de înregistrare. M-am speriat şi mi s-a făcut scârbă în acelaşi timp, dar am jucat după bunul lui plac, să vedem cât de departe merge. Mi-a zis că mă aşteaptă peste câteva zile, într-zi de joi la el la hotel, când se făceau repetiţii pentru concurs”, a declarat Iuliana, pentru Click!

Numai că bruneta l-a cam lăsat cu ochii în soare, căci imediat după ce a închis telefonul, şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, în Bucureşti, profund dezamăgită de tupeul lui Gabriel Fătu.

Gabriel Fătu e căsătorit cu regizoarea Chris Simion

Actor cu acte în regulă, Gabriel Fătu joacă mai ales în spectacolele soţiei sale, regizoarea Chris Simion, la Lăptăria lui Enache. În urmă cu doar câţiva ani, el a lansat o carte, intitulată, culmea, „Să nu te crezi Don Juan”. Fătu a devenit, în cursul anului trecut, acţionarul principal al postului OTV, unde este moderatorul emisiunii de farse “Nu te supăra, frate!”.

Vedeta OTV nu recunoaște

Contactat telefonic, de reporterii Click!, Gabriel Fătu nici nu a confirmat, dar nici nu a negat ceea ce ne-a povestit Iuliana. Actorul nu a părut surprins de cele relatate, dar ne-a răspuns ironic: “Ce vreţi să fac eu dacă aveţi această înregistrare? Măcar m-am descurcat bine? Au fost acolo 2.000 de fete, tu crezi că le mai ţin minte pe toate?”, ne-a declarat Fătu, pe un ton evaziv.

Iuliana Negoescu este studentă la Jurnalism

Iuliana Negoescu are 20 de ani, este din Bucureşti, iar anul viitor va absolvi cursurile Facultăţii de Jurnalism. Ea s-a înscris la concursul „Miss Plaja” în speranţa că, astfel, va reuşi să debuteze cu succes în lumea modelingului. Deşi are un iubit stabil, numai tatăl ei ştie despre acest scandal cu Gabriel Fătu, el sfătuind-o să nu facă publică această poveste.

Iată cum a decurs "negocierea"

Fătu: Vrei să câştigi titlul sau titlul şi banii la sfârşitul concursului?
Iuliana: Da... şi banii!
Fătu: Atunci eu asta îţi propun! Te-am văzut, eşti drăguţă, şi-ţi zic: Iuliana, dacă eşti drăguţă, te fac să câştigi! Cât de dispusă eşti pentru acest premiu?
Iuliana: Da, sunt dispusă. Spuneţi-mi despre ce e vorba!
Fătu: Adică ai face un compromis pentru banii aştia?
Iuliana: Da ... De ce nu? Bănuiesc că nu este de viaţă şi de moarte acest compromis!
Fătu: Vrei să ne vedem noi doi, singuri?
Iuliana: Adică să avem relaţii intime, domu’ Fătu?
Fătu: Eu aş zice să facem dragoste! Auzi, ce ştii să faci?
Iuliana: Orice! Pe bune! Nu-ţi spun ce-mi place! O să mă descoperi!
Fătu: Eu îţi garantez că tu vei fi locul I. Dar mai am un prieten, pe care trebuie să-l includem şi pe el. El este sponsorul la toată povestea asta. Poţi să o faci cu mine, după aia cu el. Vrei să o facem în trei? El oricum nu poate, mai mult de două minute, nu poate!
Iuliana: Nu, nu, hai mai bine pe rând!

Miss Plaja 2008 s-a spânzurat

Câştigătoarea titlului „Miss Plaja” 2008 a fost găsită spânzurată, în luna decembrie a aceluiaşi an, într-un paltin din spatele Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou”, din Suceava. Ancheta în cazul morţii Dianei Maloş, suceveanca de numai 18 ani, s-a încheiat în martie 2008, concluzia procurorilor fiind aceea că tânăra s-a sinucis. Înainte să fie găsită spânzurată, se pare că ea mai avusese şi alte tentative de sinucidere, însă cu pastile.


4 comentarii:

  1. Mă gîndesc că, poate, Fătu a vrut să facă o farsă. Nu prea-mi vine a crede că ar face aşa ceva, mai ales că mai e şi însurat...

    RăspundețiȘtergere
  2. SI EU CRED ACELASI LUCRU,SIGUR E O FARSA PE CARE O VOM VEDEA CURAND LA OTV

    RăspundețiȘtergere
  3. tipa trebuie sa aibe si alta dovada ca a concurat la miss plaja , trebuie verificat

    RăspundețiȘtergere
  4. am avut dreptate,totul e o farsa
    Gaby e un baiat ok:))))
    am castigat si premiul oferit

    RăspundețiȘtergere