DAVID GAHAN: „In sex we trust”

DAVID GAHAN: „In sex we trust”




Mihai Munteanu
Vineri, 07 August 2009

Complet refăcut, David Gahan a demonstrat că, în materie de muzică electronică, America rămâne o „colonie britanică"

Când „zeii din Basildon” au urcat pe scena celei mai faimoase arene din lume, Madison Square Garden din New York, a început delirul. În zeci de limbi ale pământului, armata de mai bine de 70.000 de fani a dat, asurzitor, onorul „maşinăriei” Depeche Mode, iar în următoarele două ore s-a demonstrat, aproape ştiinţific, că, în materie de muzică electronică, America rămâne încă o colonie britanică. Concertul a început grav, puternic, fără preludiu, cu „In Chains”, una dintre piesele de pe noul album al trupei, „Sounds of the Universe”. Noul sound computerizat al albumului, fragmentat judicios de synthopercuţia inginerului de sunet Andy Fletcher, a confirmat fenomenul de masă consacrat cu 22 de ani în urmă, tot în Statele Unite, dar pe Coasta de Vest.

Atunci, pe uriaşa arenă din Pasadena din California, sintetizatorul londonez şi vocea lui Dave Gahan au scurtcircuitat, fără recurs, 100.000 de oameni, iar curentul post-punk a căpătat alte dimensiuni. Istoria a consemnat fenomenul: „101” - concertul-mamut din turneul „For the Masses”. La New York, în 2009, Depeche Mode au arătat că rămân consecvenţi. Ecranele uriaşe în care un copil afro-american şi un bătrân se metamorfozează încet unul în celălalt au hipnotizat încă de la începutul show-ului, ilustrând, pur şi simplu
corect, prima piesă.

A urmat „Wrong!”, iar adunarea din Madison Square Garden a înţeles că undeva, cumva, cineva a greşit înfiorător. Greşeala, însă, corupe, iar în acest caz a făcut-o mai isteric ca niciodată. Grupul de italieni, dezbrăcaţi până la bust, care agitau periculos trei steguri, a arătat că trăim, într-adevăr, într- o lume a greşelilor.

Abia când prietena unuia dintre ei a început să se dezbrace lasciv pe „Stripped” („Black Celebration”) a licărit o speranţă, abandonată, însă, când, pe ecranele imense, un preludiu sexual cu simbolistică gay şi fetişuri bizare a propus un alt unghi de abordare a piesei „Strange Love” („Music For the Masses”).

Povestea corbului negru

Tot pe ecrane, corbul negru a zăbovit în deşert fix cinci minute, cât a durat „Walking in My Shoes” („Songs of Faith an Devotion”), mulţumindu-i deopotrivă pe fanii întunecaţi din gruparea „Black Worms”, pe mine şi pe peruana din stânga mea, care nu ştia o boabă de engleză, dar care încremenise, cu aparatul digital în mână, transfigurată de emoţie. „Corbul” este unul dintre simbolurile pesimiste ale curentului cold-wave de la începutul anilor '80, când muzicienii britanici se machiau funest, sintetizatorul suna ca o orgă de catedrală, iar tragedia şi sexul funcţionau într-o simbioză istorică. Ulterior, artiş ti ca Marilyn Manson sau Rammstein au preluat semiotica „valului rece”, îmbogă ţindu-i sensurile.

„A Question of Lust”


” Din momentul în care Dave Gahan a tunat baritonal în microfon „Good Evening, New York City!”, zecile de mii de scaune din Madison Square Garden au fost călcate fără milă în picioare.

Apogeul a fost atins când pe scenă, printre aparatele împrumutate parcă din recuzita Star Gate, Fletcher impunea riguros percuţia pieselor „Never Let Me Down Again” („Music For the Masses”) şi „Enjoy the Silence” („Violator”). Cu cele 70.000 de perechi de mâini, mişcate la unison - un exerciţiu de sce nă marca Gahan, s-a marcat punctul culminant al concertului.

Responsabil cu sensibilizarea publicului feminin a fost compozitorul Martin Gore. În momentul lui solo, a topit fetele cu celebra „Question of Lust” („Black Celebration”), care a răsunat în arenă cu un sound grav, adânc, mult evoluat. Apoi, Gahan a intervenit energic cu „I Feel You” („Songs of Faith and Devotion”), iar sexualitatea timidă s-a transformat rapid într-una fizică, odată ce acţiunea s-a mutat „In Your Room” („Songs...”). Ecranele uriaşe îşi făceau datoria, alternând foarte uman mesajele religioase cu cele sexuale, un compromis pe care numai Depeche Mode l-a parafat cu publicul său. „Personal Jesus” („Violator”) a intrat în acelaşi registru, în care dragostea fizică şi originile sale extraterestre sunt omagiate în acorduri synthpop.

COSMOPOLIT

Europenii au luat cu asalt New York-ul

Foarte mulţi dintre fanii DM care au populat ieri arena newyorkeză erau, de fapt, europeni. Dominau francezii, deşi spaniolii şi portughezii îşi făceau simţită prezenţa mai sonor. Între extreme se aflau grupurile italiene şi germane. Primii îşi dădeau în petic cu hotărâre, în timp ce nemţii, înalţi, cu creste şi ochi deschişi la culoare, îşi manifestau disciplinat şi organizat entuziasmul.

Industria de marketing a turneului şi-a pus amprenta cu precizie de lunetist pe fiecare dintre noi, iar tricourile, hanoracele, şepcile şi brelocurile au mers la punct ochit, punct lovit. Time Square - punctul nervos al Manhattan-ului - părea luat cu asalt de o armată internaţională de depecheri. Am donat aproape un întreg pachet de ţigări, asigurându- mi imaginea unui personaj extrem de cool numai pentru că le aveam. Pentru vechii depecheri, însă, zgomotul de fond al străzii se pierdea în amintirea textului şoptit din „Waiting for the Night” („Violator”). Emoţii, ca la întâlnirea cu un vechi prieten.


Corespondenţă din New York


sursa: evenimentul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu