Whitney revine după şapte ani de coşmar

Whitney revine după şapte ani de coşmar




MUZICĂ. Refăcută după o lungă perioadă de scandaluri, cântăreaţa, care împlineşte duminică 46 de ani, va lansa un nou album.

După şapte ani de pauză, dar mai ales de suferinţă şi scandaluri, ani petrecuţi în „cădere liberă”, Whit ney Houston se întoarce în actualitatea muzicală, lăsând lumea să arunce o privire în sufletul său chinuit de o căsnicie violentă şi eşuată şi de patima drogurilor.

Ţinând cont de toate ştirile legate de celebrul declin al starului, tălmăcite şi răstălmăcite de presa de bulevard din ultimul deceniu, care au culminat cu faptul că un post de radio american anunţa, în 2001, că Whitney Houston a murit, lumea consideră revenirea solistei cu un nou album pe piaţa muzicală o „întoarcere dintre morţi”.

O artistă cu şase Grammy

Cu câteva zile în urmă, când Whitney a anunţat oficial finalizarea unui nou album şi a prezentat la Londra şi Los Angeles prima melodie extrasă de pe acesta, „I Look To You”, piesa care va da şi titlul întregului album, cei invitaţi la eveniment au reacţionat euforic, iar Houston a spus, ascunzându-şi apoi faţa între palme: „Acest album m-a costat şapte ani, un timp îngrozitor de lung”.

Într-adevăr, perioada de declin e lungă pentru cineva care a fost răsfăţat de succes încă de la debutul său, în 1985, când albumul numit „Whitney Houston” s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare. Cel de-al doilea album, intitulat şi mai simplu, doar „Whitney”, a făcut din fostul top-model cea mai de succes cântăreaţă a lumii. Şapte dintre piesele de pe albumul apărut în 1987 s-au clasat pe primul loc al topurilor americane, un record rămas neegalat până în ziua de azi.

La începutul anilor '90, Whitney a debutat în cinematografie, alături de Kevin Costner, în filmul „Bodyguard”. Calităţile actoriceşti ale cântăreţei rămân la judecata fie căruia, deşi filmul a înregistrat un mare succes la public.

Calitatea coloanei sonore a peliculei, pe care Whitney Houston interpretează şase piese, este însă indiscutabilă. Albumul „Bodyguard” s-a vândut în 33 de milioane de exemplare şi a fost răsplătit cu un Premiu Grammy, plasând-o pe Whitney din nou în fruntea topurilor muzicale internaţionale. Piesa „I Will Allways Love You”, extrasă de pe coloana sonoră a filmului, a devenit un hit clasic al muzicii pop, iar cântăreţei i-a adus două Premii
Grammy, dintr-un total de şase, primite până astăzi.

La mulţi ani, Whitney!

Duminică, diva împlineşte 46 de ani, iar vestea lansării noului album, anunţat pentru finalul lunii, este un cadou
pe care ea îl face fanilor săi, dar şi sieşi. Cu albumul „I Look To You”, Whitney celebrează întoarcerea la viaţă, iar prin textele şi atmosfera pieselor incluse pe el ea prelucrează perioada de timp petrecută în vria scandalurilor familiale şi a exceselor de droguri. Piesa care dă şi titlul albumului pare să continue formula de succes care a catapultat-o pe Whitney în prima ligă a industriei muzicale. Balada aminteşte de marile succese ale divei, precum „One Moment in Time”, „I Will Allways Love You” sau „Saving All My Love For You”.

Urmărind reacţiile presei internaţionale, care vorbeşte despre „comeback-ul anului”, şi reacţiile fanilor pe forumurile on-line, noul album promite să devină un succes comparabil cu cel întrerupt de crizele ultimilor ani. După cum a declarat diva însăşi, vremea în care s-a născut acest album a fost un chin. Pentru observatorul obiectiv, Houston a trecut prin ceea ce multe staruri au testat până să-şi consolideze definitiv poziţia în istoria muzicii. Deşi cazurile sunt diferite şi pare oarecum nepotrivită comparaţia între Britney Spears sau Amy Winehouse şi mult mai faimoasa Whitney Hous ton, totuşi paralele între înălţările şi căderile (pe măsură) ale acestor staruri nu pot fi ignorate, ele înscriindu-se în ceea ce pare a fi demersul unei cariere în showbiz.

Whitney nu a reuşit formula în care pare a fi maestră doar Madonna, anume să se reinventeze cu fiecare album, să creeze o personalitate pe care să o lase să evolueze un an sau doi în faţa publicului, după care tot ea să o şteargă, înlocuin d-o cu următoarea. Dar Whitney a reuşit să vândă de-a lungul carierei peste 140 de milioane de albume şi chiar să convingă şi în domeniul actoriei, cu filmele care au urmat celebrului „Bodyguard”, anume „The Preacher’s Wife” sau „Waiting To Exhale”.

CARIERĂ

„Prea perfectă... prea imaculată”

Whitney arată bine, este încrezătoare şi pare să fi câştigat cea mai importantă bătălie a vieţii sale de până acum. Ea şia învins cel mai mare duşman, care, potrivit uneia dintre puţinele declaraţii făcute de divă în ultimii ani, şi-a fost ea însăşi.

Houston a trebuit să ajungă mai întâi cea mai de succes cântăreaţă a anilor '80 pentru a putea cădea aşa cum am văzut-o în ultimii şapte ani, desfigurată şi slăbită de consumul de droguri, cu ochii învineţiţi de pumnii unui Bobby Brown, soţul de care ea a divorţat în urmă cu doi ani.

Şi Whitney şi-a început cariera asemănător unei Britney, o frumuseţe virgină, crescută în cercuri conservatoare, care a învăţat să îşi exploateze talentul muzical şi vocea într-un cor baptist şi care roşea când cineva rostea în prezenţa sa cuvântul „sex”. Mulţi critici au susţinut la începutul carierei lui Houston că e „prea perfectă”, „imaculată”, „concertele sale sunt perfecte, iar interpretărilor le lipseşte sufletul”.

Acum, după scandaluri şi chinuri, cântăreaţa şi-a găsit, probabil, şi sufletul, scriu unii, subliniind că Whitney are, în sfârşit, ceva de povestit.



sursa evenimnentul zilei

Un comentariu: