Nunta Zamfirei - George Coşbuc

E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca Săgeata de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, -- fata lui --
Icoană-ntru-un altar s-o pui
La închinat.

Şi dac-a fost peţită des,
E lucru tare cu-nţeles,
Dar dintra-al prinţilor şirag,
Cîţi au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinţ frumos şi tinerel,
Şi fata s-andrăgit de el,
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.

Şi s-a pornit apoi cuvînt!
Şi patru margini de pămînt
Ce strîmte-au fost în largul lor,
Cînd a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvînt mai călător
Decît un vînt!

Ca ieri cuvîntul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsînd pe toţi, din cît afund
O mie de crăimi ascund
Toţi craii multului rotund
De veste plini.

Şi-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Şi regii-n purpur s-au încins,
Şi doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat'.

Iar cînd a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
S-au răscolit.

De cum a dat în fapt de zori
Veneau, cu fete şi feciori,
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai din sus,
Şi din zorit, şi din Apus,
Din cît loc poţi gîndind să baţi
Venit-au roiuri de-mpăraţi,
Cu stema-n frunte şi-mbrăcaţi
Cum astăzi nu-s.

Sosit era bătrînul Grui
Cu Sanda şi Rusanda lui,
Şi Ţinteş, cel cu trainic ros,
Cu Lia lui sosit a fost,
Şi Bardes cel cu adăpost
Prin munţi sălhui.

Şi alţii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete drage! Dar ce comori
Pe rochii lungi ţesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.

Voinicii cai spumau în salt;
Şi-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vîntul viu vuia,
Vrun prinţ mai tînăr cînd trecea
C-un braţ în şold şi pe prăsea
Cu celălalt.

Iar mai spre-amiazi, din depărtari
Văzutu-s-a crescînd în zări
Rădvan cu mire, cu nănaşi
Cu socrii mari şi cu nuntaşi,
Şi nouzeci de fecioraşi
Veneau călări.

Şi ca la mîndre nunţi de crai,
Ieşit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulţi si mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Si drumul tot era covor
De flori de mai.

Iar cînd alaiul s-a oprit
Si Paltin-crai a starostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc si trambiti si de chiu --
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E ne-mplinit!

Şi-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foişor
Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
Frumoasa ca un gînd răzleţ,
Cu trupul nalt, cu părul creţ,
Cu pas uşor.

Un trandafir în vai părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brîu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cît eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.

Şi ea mergînd spre Viorel,
De mîna cînd a prins-o el,
Roşind s-a zăpăcit de drag, --
Vătavul a dat semn din steag
Şi-atunci porniră toţi şireag
Încetinel.

Şi-n vremea cît s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci;
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăngăneii la opinci
Ca-n port de sat.

Trei paşi la stînga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mîni şi se desprind,
S-adună cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pămîntul tropotind
În tact uşor.

Iar la ospăţ! Un rău de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, şi tot oaspeţi rari,
Tot crai şi tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.

A fost atîta chiu şi cînt
Cum nu s-a pomenit cuvînt!
Şi soarele mirat stă-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atîta joc
P-acest pămînt!

De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate şi întrulpi,
Cu ochi şireţi ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte pînă-n pulpi,
Cu păr buclat.

Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
De-al căror buzdugan isteţ
Pierit-au zmei din iaduri scoşi!!
De-ai fi văzut jucînd voioşi
Şi Feţi-voinici şi Feţi-frumoşi,
Şi logofeţi,

Ba Peneş-împărat, văzînd,
Pe Barbă-cot, piticul, stînd
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Şi-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-şi dă rînd!

Sunt grei bătrînii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
Şi s-au pornit bărboşii regi
Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
Şi patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.

Şi vesel Mugur-împărat
Că cel dintîi s-a ridicat
Şi, cu paharul plin în mîni,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între români,
El a-nchinat.

Şi-a zis: "Cît mac e prin livezi,
Atîţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blînd şi mic,
Să crească mare şi voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!"

sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Nunta-Zamfirei_George-Cosbuc.html

Descoperiri arheologice: Mihai Viteazul a condus tara de la Gherghita

Si pe aici a trecut Mihai Viteazul, iar tatal sau, Patrascu cel Bun, a judecat pricinile dintre sateni." Cu asta se lauda mai nou taranii din Gherghita, Prahova.

De cateva zile, in localitatea lor e vanzoleala mare. S-a aflat ca la doi pasi de biserica, in curtea scolii, arheologii au gasit ramasite ale unei curtii domnesti. Sapaturile au mai scos la iveala morminte, resturi de ceramica si chiar bijuterii.

De mai bine de 10 ani arheologii cautau la Gherghita urmele trecerii lui Mihai Viteazul. Eforturile lor au dovedit ca si de la Gherghita s-a condus tara, pe la 1554.

Se spune ca la Gherghita, curtea domneasca era legata printr-un tunel subteran cu albia raului Prahova, pentru ca Mihai Viteazul sa se poata retrage, in cazul unui atac. Dar deocamdata asta e doar o legenda.

Oricum, presedintele Consiliului judetean Prahova, un mare admirator al lui Mihai Viteazul, este hotarat sa ceara Uniunii Europene bani pentru finantarea activitatii arheologice in zona.

sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/social/descoperiri-arheologice-mihai-viteazul-a-condus-tara-de-la-gherghita.html

/..../ pe stirileprotv.ro aveti si mat. video referitor la aceasta descoperire inedita!

Elena Carstea a fost operata cu succes

Elena a trecut cu bine de operatia de anevrism, care a avut loc luni seara, intr-un spital din Florida. Interventia, sub anestezie generala, a durat aproximativ doua ore si jumatate.

Elena Carstea va mai sta in spital o zi sau doua, spun medicii, care o asteapta la control peste sase luni.

In jurul orei 22.00, ora Romaniei, medicii americani au inceput procedura, in timp ce familia sa astepta nerabdatoare rezultatul. Desi era constienta ca operatia are anumite riscuri, Elena nu si-a pierdut nicio clipa speranta, fiind sigura ca specialistii vor reusi sa-i indeparteze anevrismul fara probleme.

Si a avut dreptate. Procedura, care a durat aproximativ doua ore si jumatate, a decurs normal. Apropiatii Elenei au rasuflat usurati, iar sotul ei, extrem de emotionat, a tinut sa le multumeasca romanilor care s-au gandit la artista in ultimele zile.

Anervrismul cerebral a fost indepartat printr-o metoda chirurgicala minim invaziva, numita si embolizare. Practic, chirugii au patruns cu o sonda, apoi sub control microscopic au introdus spirale electromagnetice in formatiunea vasculara care produce inchiderea anevrismului. In paralel, a fost injectata si o substanta pentru a bloca accesul sanguin acolo.

Recuperarea va dura maximum doua zile, spun specialistii din Florida. Chirurgul care a operat-o pe Elena Carstea i-a declarat corespondentului ProTV ca "operatia a fost complicata din punct de vedere tehnic, insa ca acum Elena este in afara oricarui pericol".

Peste sase luni, cantareata este programata la un nou control, iar medicii pot repeta procedura, daca vor considera necesar.

sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/show-buzz/muzica/elena-carstea-a-fost-operata-cu-succes.html

Fabula - Emil Botta

" Va voi ridica la rangul de copac,
spus-a Dumnezeu ierburilor blajine,
iata, in primavara care vine,
cresterii voastre nu voi mai pune capac. "

" Sa nu credeti in el, e un fagaduitor,
zise titirezul care se-nvartea la radacina lor.
Mie mi-a promis ca o sa ma faca om,
cu ciubotele, o comoara de om. "

Dar un grec, un esop, auzindu-l grai :
" Daca Dumnezeu si-ar implini cuvantul, ce-ar mai fi ?
Fapta lui pentru ambitiosi e tagada
si spusa e ademenire, e incercare, e nada. "

Din volumul " Intunecatul april ", 1937




sursa;www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Fabula_Emil-Botta.html

poze prince michael jackson


Cîștigătorii "100% Adevărat" - Ed. 11

Cîștigătorii apartamentelor:
Crețulescu Gabriela (Tîrgoviște)
Petrică Constanța (București)
Bădiță Eugenia (Prahova)

Cîștigătorii autoturismelor "Mercedes":
Ilie Emilia (Constanța)
Cristea Florica (Vaslui)
Picu Vasile (Calafat)

Din reveriile domnului R. - Mihai Ursachi

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
„mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
„aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”.
Dar imediat, încercând să repare greşeala, a spus,
şi de altfel aceasta-i era şi convingerea fermă
(pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoială)
„vă felicit pentru faptul că existaţi, domnişoară”.
Înţelegând (prea târziu) că întrecuse măsura
şi devenise cam cordial, se corectă, cum urmează:
„vreau să spun, propriu-zis, că de fapt
mă felicit pe mine pentru faptul că existaţi”.
Abia acum domnul R. săvârşise o gafă enormă.
Cât ai clipi, înţelese că ultima-i frază
era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride
şi intenţiuni refulate, ba chiar
de o vanitate absurdă (ca şi cum domnişoara
i-ar datora cât de cât existenţa),
că din aceasta reiese un fel autarhic
şi solipsist de a fi, în sfârşit, se făcuse ridicul.
Schimbându-şi cu totul dicţiunea, domnul R. deveni analitic:
„adică, voiam să constat că sunteţi o persoană sensibilă”.
Formula aceasta avea, evident, un cusur:
cuvântul „persoană” strecura nu ştiu ce aluziv, ca şi cum,
domnul R. fiind o persoană, domnişoaara la fel, prin aceasta
o comunitate ar exista între ei,
un soi de frăţie, de apartenenţă
la aceeaşi familie.
„Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil”.
Şi după o pauză, în care roşi:
„Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum,
posibilitatea unei atare idei, sau
bănuiala (în fond destul de obscură) despre putinţa,
în general, a ideii că în principiu
se poate admite că dacă
existenţa e genul suprem şi inexistenţa
există, atunci inexistenţa e existenţă, deci
nu există şi, în consecinţă...”
Aici domnişoara sensibilă N., din pricina
ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni
în uşoara-nceţoşare a serii aşa disparentă,
încât domnul R. a conchis: „Doamne, iată că iarăşi vorbesc
singur pe stradă, probabil că iarăşi
am uitat să iau picăturile”.

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu


sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Din-reveriile-domnului-R_Mihai-Ursachi.html

Registrul donatorilor onorifici de celule stem exista acum si in Romania!

Registrul a fost deschis vineri. Primul donator inscris a fost ministrul sanatatii, Ion Bazac, urmat de corespondentul Stirilor PROTV, Paula Herlo, care a initiat campania "Avem viata in sange".


Aceasta campanie a determinat autoritatile sa infiinteze institutia care in alte tari salveaza de la moarte mii de bolnavi de leucemie sau cancer limfatic.

Gratie Registrului donatorilor onorifici, romanii cu boli grave de sange vor primi un ajutor la care n-au indraznit sa spere pana astazi.

Pentru miile de bolnavi care n-au un donator in familie, vestea vine ca o binecuvantare. Odata cu infiintarea Registrului, vor putea fi cautati donatori si in cele internationale.

Insitutia nou infiintata va plati registrului din strainatate, unde exista un donator compatibil cu pacientul roman, grefa de celule stem, apoi celulele vor fi transplantate bolnavilor intr-unul dintre cele trei centre unde se face transplant medular: Bucuresti, Targu Mures si Timisoara.

Pe site-ul www.stirileprotv.ro, 35.000 de oameni si-au aratat intentia pana acum de a deveni donatori. Datele lor au ajuns vineri la oficialii Registrului.

Potentialii donatori vor fi contactati de angajatii Registrului si indrumati spre laboratoarele de testare. De asemenea, pe site-ul Ministerului Sanatatii exista o sectiune speciala, unde cei interesati isi pot lasa datele. Vor primi un numar de inregistrare si vor afla care este cel mai apropiat laborator, unde pot fi testati pentru a fi inclusi in baza de date.

Anul acesta, ministerul a platiti 1.700.000 de euro pentru tratamentul a 18 pacienti la clinici din strainatate. Cu acesti bani, puteau fi tratati 40 de bolnavi la noi in tara. Odata cu infiintarea Registrului, toti bolnavii de leucemie, talasemie majora, limfom Hodgkin sau aplazie medulara, care nu au un donator in familie, au sanse sa gaseasca un donator voluntar in registrele internationale care contin 13 milioane de donatori.

Campania Stirilor PRO TV "Avem viata in sange" continua pana cand va fi realizat in Romania primul transplant de la un donator neinrudit. Pentru ca bolnavii sa aiba o sansa, este nevoie de cat mai multi voluntari inscrisi in Registrul Donatorilor Onorifici de celule stem.


“Infiintarea acestui registru inseamna tot ceea ce mi-am propus. Am inceput aceasta campanie visand la ziua asta. Cred insa ca misiunea mea se va termina in momentul in care in Romania, se va face primul transplant de la donatori neinruditi”, a declarat Paula Herlo

Campania “Avem viata sange” a fost lansata in luna martie a acestui an, in incercarea de a determina autoritatile sa infiinteze un Registru al Donatorilor Neinruditi. Ca urmare a informatiilor si a povestilor prezentate in cadrul reportajelor difuzate de Stirile ProTV a venit si raspunsul autoritatilor.

In luna iunie, invitati in cadrul emisiunii “Romania, te iubesc!”, prim-ministrul Emil Boc si ministrul sanatatii Ion Bazac au anuntat infiintarea Registrului Donatorilor Neinruditi.

sursa:stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/exclusiv/avem_viata_in_sange/bazac-primul-donator-de-celule-stem-in-registrul-donatorilor-neinruditi.html

... ...
Pe stirileprotv.ro aveti si mat. video.

Romanii, disperati! Isi cedeaza creditele imobiliare la preturi de nimic!

Speriati ca nu mai au cum sa plateasca ultimele rate pentru o locuinta noua, aproape de finalizare, foarte multi romani dau anunturi pe internet si in ziare prin care isi cedeaza contractele.

Situatia unora este atat de delicata, incat cer pe casa jumatate din cat au dat ei si asta pentru ca proprietarii au o problema serioasa in a gasi clienti pentru cedarea contractelor: au concurenta directa din partea dezvoltatorilor. Practic, acestia fie au redus si ei preturile, fie construiesc in aceleasi cartiere noi locuinte cu suprafete mai mici, care costa mai putin.

Astfel, doar cine a cumparat pana in prima jumatate a lui 2007 o locuinta are sanse reale sa scape fara o pierdere semnificativa. Putini mai au si timpul necesar, pentru ca nu au obtinut finantarea estimata initial de banca, iar acum sunt presati de finalizarea proiectelor.

In acest context, agentii imobiliari au din nou serios de lucru: investitorii cu bani multi i-au pus sa vaneze ofertele pe care le fac romanii disperati.

Atentie, insa, la ofertele particularilor cu locuinte contractate in 2008. Acestia fac reduceri doar de ochii lumii. In lei, un avans de 40.000 de euro dat anul trecut este egal acum cu unul 30.000, din cauza cursului de schimb. Asadar, unde e discountul?!

sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/social/romanii-disperati-isi-cedeaza-creditele-imobiliare-la-preturi-de-nimic.html

Roman Polanski, arestat pentru ca a facut sex cu o minora acum 32 de ani

Sambata seara, Roman Polanski a ajuns la Zurich, unde se astepta sa fie primit ca un rege, la Festivalul International de Film. Urma sa primeasca un premiu. S-a ales, insa, cu o pereche de catuse.

Polanski a fost arestat preventiv, in baza unui mandat emis in Statele Unite.

Necazurile i se trag din 1977, cand se afla in Los Angeles. Roman Polanski a invitat o fata de 13 ani pentru o sedinta foto la resedinta actorului Jack Nicholson, care nu era acasa. Ulterior, parintii fetei au depus o plangere, acuzandu-l pe regizor ca a drogat-o si apoi a violat-o. Polanski a pledat "vinovat" pentru faptul ca ar fi intretinut relaxii sexuale cu o minora. N-a asteptat sentinta, ci in ianuarie 1978 cineastul a luat avionul catre Europa si nu s-a mai intors niciodata.

Timp de mai bine de trei decenii, s-a "ascuns" in Franta, dar procurorii americani au fost mereu la panda. Iar saptamana trecuta, la auzul vestii ca regizorul va veni in Elvetia, parchetul din Los Angeles a pus la cale arestarea lui.

In replica, artisti faimosi, printre care Costa Gavras sau Monica Bellucci, au semnat o petitie cerand eliberarea lui Polanski.

Franta a condamnat, de asemenea, arestarea regizorului. Ministrul culturii s-a declarat "socat" si a spus ca si presedintele Nicolas Sarkozy urmareste acest caz.

Cu o cariera impresionata, in care a realizat peste 40 de filme, Polanski este unul dintre cei mai apreciati regizori ai lumii. A avut mare succes cu pelicule ca "Un copil pentru Rosemary", "Cartierul chinezesc" sau "Pianistul" si a castigat numeroase premii, printre care un Oscar pentru regie si un Palme d'Or.

sursa:stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/show-buzz/film-tv/regizorul-roman-polanski-arestat-pentru-ca-a-facut-sex-cu-o-minora-in-1977.html

Simpatie la Viena - Andrei Mureşanu

Spune-mi, mamă, ce să fie,
Ce mă trage-aşa cumplit,
Cât abea aştept să vie,
Ceasul care e menit,
Ca să-mi treacă pe-nainte
În pas bine regulat
Cavalerul cel cuminte
De ostaşi încunjurat.

Ah, mamă, sunt vulnerată
D-o săgeată care-n veac
Va sta-n inimă vibrată,
Şi s-o vindec nu am leac.
Mă usc, mamă, pe picioare,
De mă culc, de stau sau şed,
Nicăiri n-aflu răcoare
Ceas bun, sau minut nu văd.

Ce te prinde dar mirare,
Măiculiţă, când mă vezi,
Că mă scol de la mâncare
Numai ca să mă aşez
Vizavi cu-a lui şedere
Ochii mei în ochii lui,
Să-l descriu după plăcere,
Când altă scăpare nu-i.

De mă duc la promenadă,
Ochii-mi zboară-n sus şi-n jos,
La surori fac semn să şadă,
Şi-ntorcându-mă dau dos,
Fac pasuri înduplecate
Cu scop ca să-l întâlnesc,
De-aş merge chiar şi-n cetate
P-acela care-l doresc.

Bate ora, una, două,
Bate, c-încă n-a sosit;
Bate două peste nouă
Aud marşul, a venit!
Să gătim în ceea casă,
Azi e marţi, azi vine el
Pune-ţi lucrul tău pe masă,
Azi vine cel tinerel.

1839

sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Simpatie-la-Viena_Andrei-Muresanu.html

Licitaţie în memoria cineastului Ingmar Bergman

O colecţie impresionantă de obiecte de artă, piese de mobilier, premii pentru teatru sau cinematografie care au aparţinut regizorului şi producătorului Ingmar Bergman, va fi scoasă la licitaţie, pe 28 octombrie, la Stockholm. Aceasta a fost ultima dorinţă a regizorului suedez.

Peste 300 de astfel de piese de colecţie, printre care se numără şi premii câştigate în decursul carierei, vor fi expuse cu câteva zile înainte de licitaţie într-o galerie de artă din Stockholm.

Ernst Ingmar Bergman s-a născut pe 14 iulie 1918 la Uppsala, Suedia. A fost unul dintre cei mai mari producători suedezi de filme. Pe lângă cariera cinematografică, activitate care s-a întins pe o perioadă de 60 de ani, Ingmar Bergman a fost şi romancier, dramaturg, scenarist şi director de teatru. Bergman a murit în 2007, la vârsta de 89 de ani.

sursa: tvr.ro/cultura/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=69525&c=99

...
pe link-ul tvr. aveti si mat. video.

IFF - primul festival internaţional de film de la Iaşi

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi - IIFF - se desfăşoară între 25 septembrie şi 3 octombrie. Competitia oficială are patru secţiuni - lungmetraj ficţiune, scurtmetraj ficţiune, documentar şi film de animaţie.

sursa: tvr.ro/cultura/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=69549&c=99

Intre sictir si „dor” mult

(Confesiunea unui taciturn)

de Petruta Ionescu

Mai mult invisible decat... vizibil.
Mai mult sictirit decat ... indragostit.

Ce__? Ce ti-as spune eu, e adevarat,
Curat, curat adevarat, nu, nu ti-ar spune altul.

Ce pacat!

Ia asculta aici cum ma „topesc” cuminte,
Mai degraba ... cu minte,

De al tau dor.

Mai mult sictirit decat indragostit.
Mai mult invisible decat...vizibil.

Dorul, sufletul ori, ori eu, adica.

„Nu ma mai f... la creier,” rostesc
Cu minte si „inamorat” –
Fiindca de nu –renunt cat ai clipi la „dor” si,
„Gentleman” sadea cum deja ma stii,
Te bag in p...a m...tii,
Fara perdea, fara sa rosesc, sa ma topesc si...

Si sa intru in pacat,

Chinuit de dor si, si ... pe bune ... inamorat.

Ce___? Ce ti-as face eu, e adevarat,
Curat, curat adevarat, nu, nu ti-ar face altul.

Ce bine!

Mai mult vizibil decat.. plictisit.
Mai mult subjugat decat.. dezinteresat.

Sa nu ma spui nimanui, nimanui,
Nici macar ...mie.

Ca ar fi pacat.

Si ar renaste amorul, afurisit sa fie el,
Si sufletul, al meu, adica.

Si... as fi derutat.

Mai mult fara minte decat cuminte.
Mai mult cu tine decat cu mine.

Semnat, nesemnat, insemnat...neinsemnat,
Tot eu sunt: L.M.C.

... ... ...


Bucuresti, 26 sept. 2009, 16:39

..................

El e cel mai trist catel din lume!

Nu-i asa ca ti se face mila de el? Ei bine, acelasi sentiment l-au avut mii de oameni - de aceea, mops-ul nostru a devenit vedeta pe internet.

Melancolicul catel, imbracat intr-un puloveras gri, a fost fotografiat in fata unei cafenele din San Francisco. Are o expresie ce te arunca in deprimare instantaneu. Parca toate problemele lumii i s-au spart in cap micutului.

Chris Michael, cel care l-a imortalizat pe simpaticul mops, povesteste: "Se plimba de colo-colo, incercand sa gaseasca pe cineva care sa il iubeasca. Am incercat sa il inveselesc - parea fericit ca ma vede."

Fotografia a fost trimisa pe mail la mii de adrese si, in curand, a ajuns cea mai populara poza. Un utilizator de internet a declarat chiar: "As vrea sa il tin in brate, sa il faca sa se simta mai bine."

///

sursa: stirileprotv.ro

De duminica iti poti cumpara bilete la "This Is It", filmul despre Michael!

O lume intreaga asteapta cu sufletul la gura documentarul despre ultimele zile din viata lui Michael Jackson. Filmul ajunge si in Romania, pe 28 octombrie.

"This Is It" va intra in cinematografele de la noi pe 28 octombrie (28 si 29, avanpremiere si din 30, premiera).

Fanii trebuie sa stie ca filmul va rula doar doua saptamani la Hollywood Multiplex si o saptamana la CinemaPRO. Din 27 septembrie, la aceste cinematografe se pot face rezervari si cumpara bilete.

Documentarul este realizat din peste 100 de ore de filmare de la repetitiile lui Michael Jackson pentru turneul "This Is It", care trebuia sa inceapa la Londra. Filmul va fi lansat simultan in peste 15 orase din intreaga lume, pe 27 octombrie. La Bucuresti va ajunge abia o zi mai tarziu.

....
sursa:stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/show-buzz/michael_jackson/de-duminica-iti-poti-cumpara-bilete-la-this-is-it-filmul-despre-michael.html

Hanny - Miron Radu Paraschivescu

În seara când s-au întâlnit
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuinţă...
(Cântic de mahala)

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuinţă.


El îi oferă braţul său,
Dar ea-i răspunse: „Domnul meu,
N-am trebuinţă!

N-ascult de tinerii frumoşi,
Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
Cu-o vorbă dulce

Ei te seduc, te-adorm uşor
Ca mamele copiii lor,
Când vor să-i culce...”

El o priveşte drăgăstos,
Răspunde ea privind în jos:
„Mă cheamă Hanny...

Cu dumneata să merg n-aş vrea,
Acasă fraţi şi mama mea
M-aştept’, sărmanii...”

El o priveşte amoros,
E luna Mai – şi ce frumos
Noaptea pe lună!

Ascunşi pe-o bancă, ei şi-au dat
Atuncea primul sărutat,
În voie bună.

El este pictor şi sculptor,
Un tânăr, doar începător,
Având curajul.

Mulţi ani de zile la un loc,
Au dus flămânzi şi fără foc
Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat
Şi lauri mulţi l-au consacrat,
E-o bogăţie!

De-atunci, el se văzu peţit
De mulţi bogaţi, care-i promit
Să-i dea soţie

Pe fiica lor, ce-a studiat
La Notre-Dame, şi-a voiajat
Prin lumea largă.

Menajul lor, aşa plăcut,
Din vina lui a început
Cam prost să meargă.

Atunci îi spuse: „Draga mea,
De-acuma bani eu pot avea
Câţi o să-mi placă,

Dar eu şi să mă-nsor aş vrea,
Pe când tu stai în calea mea;
Mai bine pleacă!

Vezi plicul ăsta, poţi să-l iei.
În el ai zece mii de lei,
Te du cu bine!”...

Ea îl priveşte supărat,
Iar plicul care i l-a dat
Nici nu-l reţine.

Văzând că fostul ei amic
O preţuieşte la un plic
‘Napoi l-întinde:

„Ia-ţi înapoi bancnotele
Sunt o fetiţă domnule,
Ce nu se vinde!...”

Ea dispăru – el se-nsură.
O dată, de la Operă,
Venind acasă,

La poarta lui el observa
O damă care-l aştepta,
Stând ruşinoasă:

„Eu sunt iubita ta din Mai,
Pe care-adesea o chemai
„Scumpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despărţit,
Ah, cât de mult am suferit!
Trecut-au anii...

Şi dacă ţi-am ieşit în drum,
Să ştii că am un rost acum,
Nu ca golanii

Ce numai zestre ştiu vâna
Ori lauri spre-a-i încununa
Şi-atâta doară.

Eu am venit ca să ţi-o spui
Şi-acuma pune-ţi pofta-n cui
A doua oara!”

Privind spre dânsa ruşinat
El vina lui şi-a constatat
Şi-şi dete seamă,

Că nu-i nici dânsul mulţumit,
Şi de pe cotul ei, smerit,
Luând o scamă,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu
O ştie bunul Dumnezeu,
N-am fost ferice.

E drept, am fost şi decorat,
Am luat chiar şi Premiul de Stat,
Orice s-ar zice!

Dar până să te văd aici,
Nu-mi dete fericire, nici
Faima, nici banii!...”

Deşi era sub zero grade,
El în genunchi deodată-i cade:
„Mă iartă, Hanny!”

Înduioşată, ea i-a pus
Pe creştet, mâna ei, de sus,
Zicând: „În fine,

Decât să nu te văd de loc,
Sau tot flămând şi fără foc,
Şi-aşa e bine!...”

Morala

Astfel, iubite cititor,
S-a încheiat idila lor
Făr’ să se ştie

Unde anume, când şi cum,
Sculptorul şi-a pierdut pe drum
A lui soţie.

Din volumul „Cântice ţigăneşti”, (1941)


sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Hanny_Miron-Radu-Paraschivescu.html

///

Weekend frumos sa aveti!

Berlusconi i-a făcut avansuri lui Michelle Obama la G20



Controversatul premier italian a fost primit la summitul G20 de Barrack Obama şi soţia sa, iar imaginile de la întâlnire au făcut deliciul presei, stârnind o serie de interpretări

"Che brutta figura!", scrie The Telegraph.co.uk în legătură cu întâlnirea dintre premierul italian şi soţii Obama. "Berlusconi îi face ochi dulci lui Michelle Obama", scrie şi National Post, publicând fotografiile de la eveniment.

Unul din cele mai interesante momente de la summitul G20 de la Pittsburgh, care a debutat recent, a fost primirea controversatului politician italian la cină.

Berlusconi a complimentat-o cu multă căldură pe Michelle Obama, spunându-i că este extraordinară, în timp ce aceasta a avut o atitudine destul de rezervată faţă de politicianul italian. Zâmbetul larg şi gesturile expansive ale premierului au fost comentate intens de media internaţională. Privirea preşedintelui SUA, surprinsă de aparatele de fotografiat, sugerează, de asemenea, că nu a fost foarte încântat de situaţie.

"Era de aşteptat ca premierul italian să fie încântat de oportunitatea de a o cunoaşte pe cea care este denumita una dintre cele mai carismatice femei, Michelle Obama", scrie Hellomagazine.com.

Cei de la Telegraph taxează, însă, atitudinea primei doamne. Dacă eşti soţia preşedintelui Statelor Unite şi trebuie să în întâmpini pe premierul italian, cunoscut pentru poveştile sale controversate de infidelitate cu iz de prostituţie şi scandal, ce faci?, se întreabă jurnaliştii britanici. "Indiferent de ceea ce crezi despre Silvio Berlusconi, nu ai voie să ai o atitudine atât de evidentă. Dacă pe ceilalţi i-ai îmbrăţişat, lui nu poţi să îi oferi doar o strângere rece de mână", sunt de părere aceştia.



sursa:realitatea.net

Prinţesa Briana Caragea şi Dan Diaconescu, naşii unei fetiţe înrudite cu Michael Jackson



Prinţesa Briana Caragea a declarat pentru REALITATEA.NET că a acceptat să o năşească pe Aiyana-Lee Anderson nu pentru legătura micuţei cu regele muzicii pop, ci pentru că are sânge românesc.

În urmă cu patru luni, Aiyana-Lee i-a dedicat regelui muzicii pop o melodie, prin care superba sa voce s-a făcut auzită în întreaga lume. Presa anunţa că fetiţa, în vârstă de nouă ani, este de origine română şi rudă îndepărtată cu Michael Jackson.

"Fetiţa a fost botezată în Marea Britanie, unde s-a născut, însă Nicole, mama ei, a dorit să-i pregătească o ceremonie de mulţumire şi binecuvântare în România", a declarat Prinţesa Caragea.

"Până acum, m-am ferit să am fini. O consider o responsabilitate morală şi spirituală. Cu toate acestea, am îndrăgit-o foarte mult pe fetiţă şi cred că este momentul să fac acest pas. Aş vrea să-i ofer dragostea României, să o ajut să se simtă bine la noi în ţară", a mai spus Prinţesa.

Se pare că Dan Diaconescu a răspuns "cu mare drag" la propunerea de a fi părintele spiritual al talentatei Aiyana-Lee Anderson.

Cât despre cadouri, Prinţesa Briana Caragea a declarat că îi va oferi micuţei lucruri potrivite pentru vârsta ei.



sursa:realitatea.net

Teo se intoarce in televiziune

de Ileana Voicu Ghinea, 24 septembrie 2009

Dupa ce a renuntat la toate contractele, dupa ce a spus ca nu va mai face televiziune niciodata, dupa ce a cotit-o catre Scoala de Televiziune infiintata de Vlad Enachescu, Teo Trandafir a "rupt gura targului", dupa cum singura a spus, si si-a infiintat propria companie de productie tv, numita Local Tv Network.

"Incercam sa-i dam targului personalitate, sa-i dam targului ce-i lipseste, incercam sa punem la dispozitia oamenilor din targ un principiu care deocamdata ii lipseste, si anume puterea incredibila pe care o are provincia", declara vedeta in conferinta de presa, care a avut loc astazi (n.r. 24 septembrie), la Hilton.

Alaturi de o echipa formata din Andreea Godeanu - producator, jurnalistul Bogdan Ionescu - director de proiect, Marius Ivascu - director de imagine, Dragos Buhagiar - scenograf si cooptand-o pe Simona Patruleasa, in postura de realizator, Teo Trandafir le va vorbi oamenilor din provincie. Local Tv Network va realiza doua emisiuni: "Teo Show" - prezentata de Teo Trandafir si "Pe gustul tau" - adusa in fata publicului de Simona Patruleasa. Aceste productii vor fi difuzate concomitent de 30 de statii locale din tara, acestea fiind zonele in care vor fi distribuite.

"In provincie sunt oameni inteligenti, sensibili, curati, disponibili"

"Noi, in Bucuresti, ne-am inchis intr-un fel de turn si avem impresia ca suntem buricul Pamantului. Daca faceti o caravana in tara, o sa aveti surpriza incredibila sa descoperiti oameni inteligenti, sensibili, curati, disponibili. Ne vom deplasa dintr-un oras in altul, o sa incercam sa facem lucrurile personalizat", a specificat Teo Trandafir in continuare.

Mergand pe principiul ca oamenii din provincie sunt vaduviti de emisiuni dedicate lor, echipa de la Local s-a gandit sa imbine placutul cu utilul si sa le vorbeasca direct, dar, in acelasi timp, sa-i lase si pe ei sa ne vorbeasca.

"O sa incercam sa aducem invitati care sa fie atat pentru interesul publicului din zonele respective, si, in fiecare emisiune, vom avea un subiect pe care sa-l dedicam unui eveniment care se intampla in zona in care este transmisa emisiunea. Vrem sa le aratam si celorlalti, din celelalte localitati, ce face fiecare zona in parte. Au evenimentele lor, au festivalurile lor, au tot felul de manifestari despre care nu prea se vorbeste aici, in Bucuresti", a declarat producatorul Andreea Godeanu.

"Publicul din Bucuresti e un pic mai rasfatat, pentru ca are la dispozitie o caruta de surse de informatie. Spre deosebire de publicul din provincie care ia ce i se da. Practic noi trebuie sa aducem mai mult decat aveau", completeaza Teo.

"Daca aduc manele, ma injura"

In ceea ce priveste formatul emisiunii prezentate de Teo, lucrurile nu se vor schimba foarte mult, fata de ce am vazut anterior. In afara de decor si uneori de temele de discutie, Teo va fi asa cum ne-a obisnuit. "Formatul emisiunii este formatul tuturor emisiunilor de tv. Dupa ce am plecat eu, injurandu-ma toata lumea ca nu aduc element de nouatate, au facut ceilalti fix emisiunea Teo, fara niciun element de noutate. Mai mult decat atat, urla manelele de se aude pana la Giurgiu - Ruse. Pe aia nu-i mai injura nimeni. Atunci, m-am gandit eu asa: de ce sa nu-mi fac emisiunea mea si sa-mi vad eu de treaba mea pentru ca ziaristrii oricat imi sunt de dragi, tot pe mine ma vor injura pentru Guta", a conchis vedeta.

"Vrem sa le dam oamenilor ce le place"

"Simona (n.r. Simona Patruleasa) o sa aiba libertatea sa faca ce-i place si ce considera ea ca este important. Normal ca dupa ce vom difuza o prima emisiune, vom lua legatura cu toti cei de la statiile locale. Noi vrem sa le placa. Noi venim cu niste propuneri si abia apoi, dupa raspunsurile pe care le vom primi, vom decide daca e bine sau nu", a declarat Andreea Godeanu despre emisiunea "Pe gustul tau".

"Am renuntat la televiziunea altora"

Desi declara pana mai ieri ca nu vrea sa mai auda de televiziune, Teo a revenit. De ce? Raspunde chiar ea: "Eu am renuntat la televiziunea sefilor mei, televiziunea oamenilor care decid, televiziunea oamenilor care iti spun de cand pana cand, care este targetul lor, cum vad ei lucrurile. De la televiziunea lor pana la televiziunea mea este un pas atat de mare incat n-as fi crezut ca o sa pot sa-l fac vreodata, pentru ca nu am crezut ca voi intalni un asemenea context. Insa l-am intalnit si de data asta nu fac televiziune cum vor ei, ci cum vrem noi, iar oamenii alaturi de care pornesc la acest demers imi sunt prieteni de foarte multi ani".

Un program foarte incarcat pe care Teo si-l asuma, pentru ca spune ca nu este dispusa sa renunte la job-ul de la Scoala de televiziune: "In momentul in care am fost intr-o situatie grea psihic, pentru ca financiar nu am dus-o niciodata asa de prost pe cat ati speculat, singurul care m-a ajutat a fost un prieten foarte bun, care mi-a spus: "Ba, am o Scoala de televiziune, esti in stare sa faci chestia asta. Am zis: Da". M-am apucat de acest proiect si m-am indragostit atat de tare de chestia asta incat nici nu stiu exact cum o s-o dau. De Scoala de televiziune nu o sa ma despart niciodata pentru ca este cel mai drag proiect al meu", incheie vedeta.

Cate putin despre fiecare emisiune in parte:

Noua serie a emisiunii "Teo Show" va avea mai multa stralucire, pastrand in acelasi timp structura de baza care a consacrat-o ca lider de audienta. In cadrul emisiunii, Teo va aborda fie subiecte de actualitate, scandaluri usoare, fie teme care sa suscite interesul tuturor invitatilor in aceeasi masura. Emisiunea va fi una dinamica si ii va oferi lui Teo posibilitatea de a construi situatii dramaturgice. Emisiunea va fi saptamanala.

La polul opus este emisiunea "Pe gustul tau". Productia reprezinta un cooking show care va avea invitat o personalitate nationala si va combina elemente de divertisment si educationale. In fiecare editie se va gati cu ajutorul prezentatoarei, iar reteta propusa va fi prezentata in totalitate, de la istorie pana la produsul final. Dialogul dintre moderatoare si invitat va atinge si alte teme din viata personala a invitatutului, reproducand o discutie prieteneasca si relaxata la o cafea in bucatarie. Si aceasta productie va fi difuzata in timpul saptamanii, in aceeasi zi la statiile locale, din 30 de orase din Romania.


sursa: eva.ro

http://www.eva.ro/divertisment/vedete/teo-se-intoarce-in-televiziune-articol-15010.html
....

Daca veti tasta link-ul, veti vedea si cateva fotografii.

Cartea saptamanii: Relatii verbale abuzive, de Patricia Evans

Trebuie sa citesti aceasta carte daca raspunzi afirmativ la una sau mai multe dintre urmatoarele intrebari:
Ti se pare ca partenerul este iritat sau suparat pe tine de mai multe ori intr-o saptamana?
Neaga ca este suparat, in pofida evidentei?
Dupa incercarile de a discuta despre suferinta emotionala sau nefericirea pe care ti-o provoaca, ai in continuare impresia ca problema nu s-a rezolvat?
Se intampla sa ramai deseori uimita si frustrata de raspunsurile lui, ca si cum fiecare ati vorbi in alta limba?
Cunoastem cu totii persoane care au parte de un tratament abuziv din punct de vedere verbal intr-o relatie, daca nu cumva traim noi insine aceasta experienta. In cartea de fata vei gasi aprobare si intelegere - nu exagerezi, nu este doar o parere - si vei fi invatata cum sa procedezi pentru a schimba situatia.
Aceasta este a doua editie, adaugita, in care Patricia Evans investigheaza efectele distrugatoare ale abuzului verbal asupra copiilor si familiei si ofera informatii si recomandari valoroase atat pentru terapeuti, cat si pentru cei care cauta sprijinul lor.
www.meteorpress.ro


Autor: Patricia Evans


sursa:psiholife.ro

http://www.psiholife.ro/scientific-life.php?art=10&page=1

Amurg violet - George Bacovia

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

Arta, Iaşi, an I, nr 16, 23 febr 1904, p 5

Din volumul „Plumb”, 1916


sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Amurg-violet_George-Bacovia.html

Hainele Oanei Zăvoranu au... bodyguard

Bodyguard pentru hainele Oanei Zăvoranu!

Marea vedetă a OTV-ului, cea mai bine plătită vedetă de televiziune, a ajuns să se teamă atît de mult pentru siguranța hainelor ei de mii de euro, încît a angajat paznic special pentru ele. Hainele sunt păzite 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Oana Zăvoranu, una dintre cele mai mari dive ale României, a șocat lumea cînd a cerut microfon, cască și clipboard cu cristale Swarovski, în valoare de 6500 de euro + scaun de 5000 de euro. Astfel, soția lui Pepe a devenit nu doar cea mai pretențioasă vedetă autohtonă ci și cea mai prețioasă. Sau invers?!

Obrazul subțire, cu cheltuială se ține.

"100% Adevărat", declarată cea mai bună emisiune de către revista "VIP"

Cunoscuta revistă de monden "VIP" și-a desemnat cîștigătorii pentru luna august, a anului în curs. Nu a fost pentru nimeni o surpriză faptul că emisiunea OTV-ului "100% Adevărat" a fost desemnată cea mai bună emisiune de televiziune.
Chiar Pepe, partenerul Ramonei Bădescu, s-a prezentat pentru a ridica premiul.



Lista cîștigătorilor premiilor VIP:
Premiul pentru Divertisment – "Coke live Peninsula"
Premiul pentru Muzică – El Negro
Premiul de Excelență – Cornel Constantiniu
Premiul pentru Teatru – Ștefan Banică Jr.
Premiul pentru Film – "Francesca"
Premiul Presa scrisă - "Adevărul"
Premiul pentru Televiziune – "100% Adevărat"
Evenimentul lunii – "Folk You"
Oamenii lunii – Federatia Română de Tenis de Masă: Daniela Dodean și Elizabeta Samara
Sport- F.C. Dinamo București
Modă - "La Redoute"
Lumea afacerilor- Christian Tour

V-am promis că vom fi cei mai buni!

Various Artists - No man in the mirror (R.I.P Michael Jackson)

02 iulie 2009

Marii Dj din Romania(Deepside Deejays,Dj Project,Vali Barbulescu,Damon,Amsterdam Avenue si Erico V) au realizat o piesa in memoria lui Michael Jackson,No man in the mirror.Mai jos puteti asculta piesa si puteti citii ce a zis trupa Deepside Deejays despre aceasta piesa. R.I.P Michael Jackson.
"Practic nu am putut ramane impasibili la tragedia aceasta fiind extrem de impulsionati de campania sustinuta de Radio Zu si Silviu Andrei. Vineri am fost unii dintre cei ce au aprins farurile si au claxonat in semn de omagiu adus celui care a fost Michael Jackson. Cu totii am fost fani, cu totii am purtat palarii cu suvite aplicate, cu totii am strans postere, surprize, carti, cu totii ne-am dat in stamba pe strazi incercand sa imitam pasii de dans ai lui Michael. Am fost socati, insa am promis vineri ca vom face o piesa tribut adusa lui Jacko. Sambata am dat telefoane, am strans lumea, iar duminica de dimineata, veniti direct de la concertele pe care fiecare le-a avut in alt colt de tara ne-am strans in studio, toata familia: noi, Dj Project, Vali Barbulescu si Damon, Amsterdam Avenue si Erico V promitandu-ne unii altora ca nu vom iesi la lumina pana aceasta piesa nu va fi gata. Iata-ne acum, dupa peste 40 de ore de studio, in acest punct in care oferim tuturor celor ce au inteles fenomenul Michael piesa noastra tribut intitulata “No Man In The Mirror“. Din pacate suntem tristi si ne-am fi dorit ca aceasta piesa sa nu fi existat vreodata.”

sursa;cos95.blogspot.com

http://cos95.blogspot.com/2009/07/various-artists-no-man-in-mirror.html

....

tastati link-ul si pe pag. respectiva veti putea asculta melodia compusa in memoria lui M.J.

Ben - Earth Song Michael Jackson tribute (Carmen Monarcha)



Tribute to Michael Jackson by André Rieu, performed at Maastricht Vrijthof in July 2009, featuring "Ben" (instrumental) and "Earth Song" (Carmen Monarcha). André Rieu speaks in German, despite the concert being in the Dutch city of Maastricht. This is because the German TV station ZDF commissioned this concert. The concert also exists with André Rieu speaking in Limburgs. This version of the concert was broadcast on Dutch TV (with Dutch subtitles!) in early September 2009, a month after the ZDF broadcast on German TV, and 7 weeks after the actual live performance.

Simfonia ploaiei - Cincinat Pavelescu

D-lui Take Ionescu

E noapte de toamnă şi plouă!
Ce trist e când plouă în noapte,
În plânsetul ploaiei nu-s şoapte
De flori sărutate de rouă,
Sunt lacrimi ascunse şi mute
Ce nasc şi ce mor neştiute.

În fiecare picătură
Ce picură din ramuri,
În fiecare picătură
Ce-alunecă pe geamuri,
Sunt voci de jale şi de ură,
Sunt rugi, crâmpeie de blesteme,
E o largă, surdă, simfonie,
E toată sumbra tragedie
A sărăciei care geme
Pe bănci, sub poduri, prin grădini,
Întunecând cu ochi haini
Şi glasuri amărâte
Tăcerea plină de fiori
A nopţilor posomorâte!

Sub lustrul apei strada pare
Un râu statornic fără val,
Şi flacăra de felinare
E ca o lamă de pumnal.

Pe când visezi la pianu-ţi, doamnă,
Şi-asculţi al sobei dulce cânt,
N-o să-nţelegi ce tristă sunt
Când plouă, nopţile de toamnă!





sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Simfonia-ploaiei_Cincinat-Pavelescu.html

Urcuş - Radu Stanca

Pe cât de neschimbată ai rămas,
Pe-atât sunt eu schimbat de vreme ...
Tu urci colina cu acelaşi pas,
Eu mai anevoios şi mai alene.

Şi totuşi mergem amândoi-nainte
Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,
Eu nevoit să calc peste morminte,
Tu ocolindu-le cu uşurinţă ...

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,
Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,
Acolo unde panorama-i vastă,
Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi
Nu va privi zadarnic înapoi ...



sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Urcus_Radu-Stanca.html

Fostul deputat Metin Cerchez,trimis in judecata pentru ca a participat la profanarea unei fantome I-au bagat un tarus in inima!

joi, 24 septembrie 2009

SOLUTIE. Trupul strigoiului a fost dezgropat de doua ori
Explicatie. Ex-deputatul spune ca a participat la ritual ca ziarist
Carmen Mocanu

Fostul deputat Metin Cerchez a participat la o deshumare si a fost trimis in judecata pentru instigare la profanare de morminte.

Ghiulten Memedali a murit in luna martie a anului trecut in urma unui infarct. La doua luni de la deces, rudele decedatei au spus ca moarta s-a transformat in strigoi si le bantuie casa. In opinia lor, singura modalitate de a avea parte de liniste era de a-i infige un tarus in inima decedatei. Cum practica este interzisa de lege, rudele au obtinut autorizatie pentru deshumare, apoi i-au infipt femeii tarusul in inima. Afland de intamplare, procurorii au decis in urma cu cateva zile sa se faca deshumarea, iar in sicriu, langa cadavrul femeii, au fost gasite pachete cu vata, haine si un tarus. Decedata avea o gaura in piept egala cu diametrul tarusului. Procurorii au ridicat probele gasite la fata locului si au intocmit dosar penal pentru profanare de morminte. Primul vizat este fostul deputat Metin Cerchez, prezent la prima deshumare, el fiind cercetat pentru instigare la profanare de morminte.


Suparat pe procurori


Metin Cerchez sustine ca el nu are nicio vina. Am participat la prima deshumare in calitate de ziarist, nu sunt vinovat. De altfel, i-am facut deja o plangere procurorului, pentru abuz in serviciu, a declarat Metin Cerchez. Cand jandarmii s-au prezentat la locuinta lui cu mandat de aducere la Parchet, fostul deputat s-a baricadat in casa si a refuzat sa stea de vorba cu oamenii legii

Adam - Marin Sorescu

Cu toate că se află în rai,
Adam se plimbă pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Eva răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa !" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul său intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşanţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.



sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Adam_Marin-Sorescu.html

Emmy 2009, o editie de criza

de Ileana Voicu Ghinea, 21 septembrie 2009


Cea de-a 61-a editie a premiilor Emmy si-a desemnat castigatorii. Un eveniment lipsit de stralucire si care ne-a amintit parca de cel de anul trecut, la capitolul castigatori. "Mad Men", Glenn Close sau Toni Colette sunt o parte dintre cei care au plecat acasa cu un trofeu anul acesta.

Desi toata lumea se astepta ca serialul de televiziune "30 Rock" sa fie marele castigator, pentru ca a strans nu mai putin de 22 de nominalizari, lucrurile au stat exact pe dos. Totusi nu sunt de lepadat nici cele doua categorii pe care le-a bifat, cele mai importante de altfel: "Cel mai bun serial de comedie" (al treilea an consecutiv) si "Cel mai bun actor de comedie", Alec Baldwin.

Surpriza cea mai mare a venit din partea actritei Toni Collette, care interpreteaza rolul Tarei Gregson din "United States of Tara". Aceasta a castigat premiul "Cea mai buna actrita de comedie", dupa ce a surclasat-o pe Tina Fey, castigatoarea de anul trecut, producatoarea si actrita din "30 Rock".

Pelicula "Mad Men", care are o audienta de peste 2 milioane de privitori, a castigat doar 3 premii, in ciuda faptului ca a avut nu mai putin de 16 nominalizari la Emmy. Anul trecut, aceasta productie a facut istorie pentru ca a devenit primul serial de televiziune creat de alta retea in afara de HBO, care a fost desemnat castigator la categoria din care face parte.

"Probabil ca sunt singura persoana din aceasta camera care da frau liber imaginatiei. Acesta este motivul pentru care a iesit asa de bine aceasta productie", a declarat Matthew Weiner, producatorul "Mad Men", citat de Reuters.

Glenn Close si Bryan Cranston si-au pastrat premiile castigate anul trecut. Close, care o interpreteaza pe avocata Patty Hewes in serialul "Damages" - produs de FOX, a plecat acasa cu premiul pentru "Cea mai buna actrita in rol principal intr-un serial dramatic", in timp ce Cranston a fost desemnat "Cel mai bun actor" pentru rolul lui "Walter White", din serialul "Breaking Bad", de la AMC.

"Ideea acestui serial a fost, probabil, cea mai proasta idee a unui serial de televiziune scrisa vreodata. Chiar si asa, producatorii s-au decis sa o faca si eu sunt recunoscator ca au luat aceasta decizie", a declarat Cranston dupa ce si-a primit premiul.

Kristin Chenoweth, care o interpreteaza pe Olive Snook in "Pushing Daisies" - produs de ABC, a fost aleasa "Cea mai buna actrita de comedie in rol secundar". Pentru ca filmarile acestui serial au fost intrerupte inainte de cel de-al doilea sezon, Chenoweth a declarat, glumind: "In acest moment, sunt somera, asa ca mi-as dori sa interpretez un rol in 'Mad Men'. Le multumesc organizatorilor ca au premiat o productie care nu se mai difuzeaza", a declarat aceasta.

"Cel mai bun actor de comedie in rol secundar" a fost desemnat Jon Cryer, pentru "Two and a Half Men", produs de CBS, in timp ce premiul pentru regie la aceasta categorie i-a revenit lui Jeffrey Blitz pentru pelicula "The Office", difuzata de NBC, informeaza Hotnews.ro.

Jeff Probst a castigat un Emmy pentru "Cel mai bun prezentator de reality-show", pentru "Survivor". "The Amazing Race" a castigat cel de-al saptelea Emmy consecutiv la categoria reality-show, fiind preferat emisiunii "American Idol".

Cherry Jones, care interpreteaza rolul presedintelui american in serialul Fox "24", a castigat premiul pentru "Cea mai buna actrita in rol secundar, intr-o drama", in timp ce Michael Emerson a primit "Cel mai bun actor in rol secundar, intr-o drama" pentru prestatia din "Lost", productie ABC. Productia HBO, "Grey Gardens" a plecat acasa cu 6 premii Emmy, in timp ce "Little Dorritt", marca PBS, a primit nu mai putin de 7 statuete.


sursa: eva.ro

http://www.eva.ro/divertisment/features/emmy-2009-o-editie-de-criza-articol-14971.html

...

tastand link-ul, veti avea la dispozitie si galeria foto a evenimentului, prezenta pe eva.ro

...

Ce zodie ai in horoscopul african?

Poate cel mai putin cunoscut horoscop, cel african, este unul fascinant, care aduce elemente de noutate fata de cel european sau chinezesc. Vei intalni in acest zodiac forte ale binelui si forte ale raului care au influente asupra ta in functie de perioada anului si cea in care esti nascuta. Impregnat de simboluri si de amulete norocoase, mpdul triburilor africane de a citi in stele este inedit si te va face sa intelegi, cu siguranta, noi
lucruri despre tine, mai ales ca africanii sunt printre primii care au crezut in puterea pe care astrele ceresti le au asupra omului, dandu-le totodata primele nume. In horoscopul african sunt, ca si in cel european, 12 zodii.

Belsugul (intervalul 4 decembrie - 3 ianuarie)

Element specific: apa.
Culoare norocoasa: auriu.
Planta reprezentativa: Ginkgo biloba.
Luni benefice: decembrie, aprilie.
Ziua norocoasa: marti.
Simt accentuat: auzul

Primul semn zodiacal african, Belsugul este intruchiparea norocului. Daca esti nascuta in aceasta perioada, atunci nu trebuie sa-ti faci probleme, cel putin din punct de vedere finaciar, pentru ca viata
ta va fi plina de maretie si resursele fianciare vor spori de la an la an. Esti foarte ambitioasa si, totodata, orgolioasa, te dedici carierei si in fiecare lucru pe care il faci, pui un gram de pasiune mai mult decat ceilalti. Desi inzestrata cu o inteligenta scipitoare, esti total lipsita de inteligenta senzoriala. Nu-ti vei da niciodata seama daca prietena sau iubitul tau trec printr-o perioada mai dificila, decat in cazul in care iti vor urla in gura mare, cu lacrimi de crocodil, ce li s-a intamplat. Pentru tine, totul vine de la sine, nu trebuie sa te lupti cu morile de vant si esti concentrata, in proportie de 100%, asupra propriei tale persoane. Simbolul Belsugului este cascada.

Tatal (intervalul 4 ianuarie - 3 Februarie)

Element specific: aer.
Culoare: verde.
Planta reprezentativa: baobab.
Luni benefice: ianuarie, mai.
Ziua norocoasa: joi.
Simtul accentuat: mirosul.

Simbolul zodiei Tatalui este Soarele si reprezinta lumina si caldura. Ca un tata, tu vei reprezenta mai intai de toate, lumina si echilibrul. Cu toate astea, sunt momente cand trebuie sa-ti pedepsesti copiii, fie ca sunt ei un simbol al familiei sau al prietenilor, si devii foarte impulsiva si severa. Esti genul de persoana care se enerveaza cumplit si se calmeaza in urmatoarele 5 minute. Plina de intelepciune si foarte sincera, toti bat la usa ta ca sa-ti ceara un sfat. Fie ca esti in mediul familial sau la locul de munca, oamenii devin aproape dependenti de tine si au incredere in rationamentul tau sanatos
si in luciditatea care te caracterizeaza. Singurul sfat ar fi sa ai grija sa existe si pentru tine o persoana careia sa-i poti bate la usa la nevoie.

Mama (intervalul 4 februarie - 5 martie)

Element specific: aer.
Culoare: gri-albastru.
Planta reprezentativa: cocotier.

Luni benefice: februarie si iunie.
Ziua norocoasa: miercuri.
Simtul accentuat: vazul (perceptia lucrurilor neevidente, ascunse).

Spre deosebire de zodiacul european, in care zodia Racului este guvernata de Luna, in cel african, astrul ceresc influenteaza in mod direct zodia Mamei. Fire inchisa, tematoare, te vei deschide cu greu in fata celorlalti. Insa, odata intamplat acest lucru, vei deveni cea mai loiala persoana, plina de dragoste si foarte protectoare. Pentru ca simbolizezi procrearea, tu vei sti mai bine ca oricine sa umpli viata celor din jur, de fericire si de optimism. Esti o fire iesit din comun de sensibila si adeseori se va intampla ca aceste persoanae nascute sub zodia Mamei sa-si dedice viata scopurilor umanitare, pentru ca bunatatea lor nu are limite.

Familia (intervalul 6 martie - 4 aprilie)

Semn caracteristic: pamant.
Culoare: rubiniu.
Planta reprezentativa: palmier.
Luni benefice: martie, iulie.
Ziua norocoasa: marti
Simtul accentuat:mirosul.

Familia reda simbolul cercului in interiorul
caruia exista un punct, ceea ce in astrologia africana reprezinta legatura indisolubila dintre nativele acestei zodii si toti oamenii care ii sunt apropiati. Daca te-ai nascut in acest interval, esti o persoana altruista si mereu vei trage cu ochiul sa vezi daca si ceilalti sunt bine, sanatosi si au tot ce le trebuie. Pasiunea este elementul cheie in viata ta. Vei inspira pasiune si vei trai la randu-ti, cu pasiune, fiecare relatie de cuplu. Esti totusi foarte orgolioasa si tinzi sa te incapatanezi si sa te retragi in tine ca intr-o carapace la primul semn care nu-ti convine. Desi suferi foarte tare, nu se va observa nimic si nimeni nu va banui prin ce ai trecut. In cariera, te implici mereu cu mult entuziasm si cu incredere, insa adeseori duci lupte pentru cauze pierdute. Nu din naivitate o faci ci, pentru ca, odata ce ai investit sentimente intr-un plan chiar si pus doar pe hartie, nu mai poti da inapoi.

Fiul (intervalul 5 aprilie - 4 mai)

Element specific: pamantul.
Culoare: verde.
Planta reprezentativa: salcam.
Luni benefice: aprilie, august.
Ziua norocoasa: sambata.
Simtul accentuat: auzul.

Simbolul Fiului il reprezinta un arc vertical, ceea ce se traduce prin cautarea permanenta a scopului in viata. Cea mai energica personalitate a horoscopului african, esti putin confuza si ai nevoie permanenta de un model in viata ta. Ideale sunt persoanele din zodia Mamei si cea a Tatalui. Plina de farmec si de senzualitate, barbatii vor ingenunchea adesea in fata ta. Esti foarte sociabila si adori riscul. Sfatul inteleptilor africani este sa-ti temperezi caracterul pentru ca exista riscul imbolnavirii din cauza energiei pe care o consumi in permanenta si a neglijarii nevoilor alimentare
si de somn.

Fiica (intervalul 5 mai - 4 iunie)

Element specific: foc.
Culoare: maro in toate nuantele pamantului.
Planta reprezentativa: copacul de guava.
Luni benefice: mai si septembrie.
Ziua norocoasa: duminica.
Simtul accentuat: simtul tactil.

Stea in cinci unghiuri. Acesta este simbolul Fiicei. Nativele acestei zodii creeaza mai mereu un context favorabil relatiilor bolnavicioase, excesive, incarcate de mister si senzualitate. Iubirea lor este profunda si se implica de fieare data ca si cand ar fi singura data. Totusi, se panicheaza foarte usor si tind sa despice firul in patru, sa-si puna intrebari vizavi de fiecare detaliu, sufera adeseori de mania persecutiei si astfel, pierd momente frumoase, inchizandu-se in ele si incapatanadu-se totodata sa lamureasca problemele. Pentru cei din jur, esti o persoana fermecatoare si mai mereu, cercul de prieteni se va strange in jurul tau.

Unchiul (intervalul 5 iunie - 4 iulie)

Element specific: apa.
Culoare: galben.
Planta reprezentativa: cactus.
Luni benefice: iunie, octombrie.
Ziua norocoasa: luni.
Simtul accentuat: gustul.

Unchiul este reprezentat printr-o piatra ascutita in centru si indreptata in sus, un echivalent al tariei de caracter, insa cu o capacitate redusa de a-si exprima sentimentele. Foarte corecta din fire, nativa Unchiul va fi - in acelasi timp - autoritara si intoleranta, cand vine vorba de greselile celorlalti. Este un lider innascut si inspira celor din jur, teama si respect deopotriva. Daca esti nascuta in intervalul 5 iunie-4iulie, vei sti exact sa evaluezi eforturile depuse de ceilalti, pe care le vei recompensa intotdeauna, insa privesti de sus pe oricine nu este capabil sau nu incearca macar sa-ti faca pe plac. Sfatul in ceea ce te priveste ar fi sa te straduiesti macar putin sa te bucuri de emotiile si de sentimentele pe care le negi in permanenta.

Vrajitoarea (intervalul 5 iulie - 4 august)

Element specific: foc.
Culoare: portocaliul.
Planta reprezentativa: cedrul african.
Luni benefice: iulie si noiembrie.
Ziua norocoasa: marti.
Simt reprezentativ: simtul tactil.

Triunghiul este simbolul Vrajitoarei, care se traduce prin natura creatoare a fortelor supranaturale. Vrajitoarea nu este simbolul fortelor malefice sau a celor intunecate si oculte, ci din contra, reprezinta aspectul pozitiv al vraciului din triburile primitive africane. Inzestrata cu o intuitie si cu o inteligenta senzoriala si perceptiva cum nu se mai intalnesc la vreo alta zodie, Vrajitoarea poate parea fixista, insa nu trebuie sa pui la indoiala ca ea stie mai bine decat oricine ce s-a intamplat. Poseda un intelect extrem de acid si de intepator si reusesc sa se adapteze imediat intr-un context nou
. Esti cea mai impulsiva nativa a zodiacului si nimeni nu te poate convinge, nici chiar intuitia ta in unele cazuri, ca rabdarea este cateodata binevenita. Cu toate acestea, Vrajitoarea nu-si va plange niciodata de mila, se va ridica din suferinta ca prin minune, uimindu-i pe cei din jur si va comite aceleasi greseli. Vrajitoarea nu poate trai intr-un alt fel si tocmai de aceea ii vrajeste pe cei din jur, subjugandu-i totodata.

Leul (intervalul 5 august - 3 septembrie)

Element specific: pamantul.
Culoare: negru.
Planta reprezentativa kola.
Lunile benefice: august, decembrie.
Ziua norocoasa: miercuri.
Simtul accentuat: gustul.

Zodia Leului este marcata prin simbolul leului fioros, ceea ce inseamna latura necunoscutului, a salbaticiei si a independentei. Ca atare, nativele acestui semn zodiacal vor fi in permanenta in cautare de ceva nou. Au multe relatii sentimentale, lucreaza in multe domenii si adeseori schimba orasul in care traiesc. Pentru ei, orice vine ca o provocare, se entuziasmeaza, insa curand isi dau seama ca nu ii mai intereseaza. Sunt genul de persoane hedoniste, care traiesc din plin momentul si cauta placerea in tot ce fac. Un Leu nu va fi niciodata in suferinta, pentru ca, si daca i-ai ranit sentimentele, va uita pana maine si fapta si pe tine si va cauta o noua aventura.

Antilopa (intervalul 4 septembrie - 3 octombrie)

Element specific: aer.
Culoare: roz.
Planta reprezentativa: arbustul de savana.
Lunile benefice: septembrie, ianuarie.
Ziua norocoasa: joi.
Simt reprezentativ: vederea.

Zodia Antilopei este una speciala deoarece reprezinta paradoxul in horoscopul african. Antilopa este definitia constantei si a inconsecventei in acelasi timp. Cele doua notiuni se intalnesc si dau nastere acestei zodii ciudate. Nativele din semnul Antilopa pot fi cele mai calme si, dintr-odata, pot deveni cele mai nervoase persoane. Trec cu cea mai mare usurinta de la bine, la rau, de la indraznet, la temator, de la sange rece, la pasiune. Nu vei putea intelege niciodata ce este in capul unei Antilope si cel mai bine ar fi sa n-o intrebi pentru ca, fara indoiala, nu va sti ce sa-ti raspunda. Antilopa este, de departe, cea mai capricioasa zodie a horoscopului african.

Cel plin de intelepciune (intervalul 4 octombrie - 3 noiembrie)

Element specific: apa.
Culoare: alb.
Planta reprezentativa: zada.
Lunile benefice: octombrie, februarie.
Ziua norocoasa: vinerea.
Simtul accentuat: auzul.

Simbolul reprezentativ al zodiei Celui plin de intelepciune este elefantul. Mamiferul este pentru africani simbolul intelepciunii si al echilibrului. Nativele acestei zodii sunt putin plinute, au reactii intarziate, lipsa de orientare, insa dispun de o intelepciune deosebita inca din copilarie. Daca esti nascuta in zodia Celui plin de intelepciune, atunci cu siguranta esti inzestrata cu o viziune realista, mereu foarte lucida si esti o persoana practica. In relatia de cuplu, esti cea mai fidela si devotata nativa a zodiacului, de multe ori ajungand chiar sa se profite de bunatatea ta. Cel plin de intelepciune are si o lume a lui, paralela, in care ii place sa se retraga din cand in cand, meditand.

Matusa (intervalul 4 noiembrie - 3 decembrie)

Element specific: foc.
Culoare: liliachiu.
Planta reprezentativa: eucalipt.
Lunile benefice: noiembrie, martie.
Ziua norocoasa: sambata.
Simtul accentuat: gustul.

Simbolul prin care este reprezentata Matusa in astrologia africana este un bat de lemn
, care semnifica imputernicirea de a da comenzi
, pe care natura le stabileste asupra omului. Sunt marile supravietuitoare ale zodiacului, mereu ducand cate o lupta cu ceilalti sau cu ele insele. Daca esti nascuta in zodia Matusii, esti dotata cu o pasiune iesita din comun, insa principalul tau defect este incapatanarea, intoleranta excesiva. In zodia ta, s-au nascut multi fanatici si tirani si mereu iti duci la bun sfarsit planurile, chiar daca in unele cazuri apelezi la viclenie si chiar la egoism. Totusi, oamenii apropiati vor gasi in tine cel mai de nadejde om, pentru ca esti capabila de sacrificii marete.

sursa: flu.ro


http://www.flu.ro/articole/Zig_Zag_Citadin/Ce_zodie_ai_in_horoscopul_african_.html?utm_source=newsletter&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Newsletter-Flu-Noutati-20090921

Cîștigătorii "100% Adevărat" - Ed. 10

Cîștigătorii apartamentelor:
Rapa Marta (Petroșani)
Teodorescu Constantina (Craiova)
Cioacă Lenuța (Constanța)

Cîștigătorii autoturismelor "Mercedes":
Dinu Anica (Lehliu)
Cristea Irina (Satu Mare)
Milea Emilia (Alba)

TVR a lansat programul RESTAURARE

Televiziunea Română a lansat duminică seara, în premieră pentru România, programul „Restaurare", un proiect cultural naţional, o campanie care invită telespectatorii să contribuie la salvarea monumentelor istorice. Programul a fost lansat de la ora 21.10, cu transmisiunea în direct a talk-show-ului „Renovăm sau demolăm?" o radiografie a patrimoniului românesc. Dezbaterea a fost urmată de primul episod al programului „Restaurare", cu primele trei monumente care intră în concurs. Este vorba de Conacul Marghiloman de la Buzău, bisericile de lemn din judeţul Vaslui şi de cetatea dacică de pe Bâtca Doamnei, judeţul Neamţ.

Televiziunea Română realizează programul „Restaurare" în parteneriat cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi Fundaţia Art Production, precum şi cu sprijinul autorităţilor locale din ţară. Selectate cu ajutorul acestor foruri, 30 de clădiri monumente istorice (palate sau conace boiereşti, biserici, castele sau situri arheologice de importanţă naţională) intră într-o competiţie în care publicul larg va decide care dintre ele va fi restaurat. Timp de zece săptămâni, în fiecare duminică, programul „Restaurare" va prezenta câte trei monumente dintr-o zonă a ţării, urmând ca cel care va primi, până vinerea următoare, cele mai multe voturi de la telespectatori să intre în finala campaniei Restaurare. Această finală va fi organizată în 1 decembrie când, prin votul direct al publicului larg, va fi ales monumentul care va primi fondurile pentru restaurare.

Responsabilii proiectului „Restaurare" sunt Georges Boisnard, manager de proiect şi Ruxandra Ţuchel, directorul Departamentului Cultură din TVR. Aceştia au coordonat cele zece echipe de producători din TVR care au realizat fiecare episod. „Restaurare" se realizează după un format Endemol-International B.V., realizat şi de BBC. În urma difuzării lui în Marea Britanie, audienţa a fost de 3,4 milioane de persoane, ceea ce pentru un program cultural reprezintă un record.

Gazda talk-show-ului şi prezentatorul programului „Restaurare" este Cătălin Sava.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.tvr.ro/restaurare.

Programul este difuzat în premiera şi în exclusivitate în format high definition, în condiţii excepţionale de sunet şi imagine, pe TVR HD, înregistrările fiind difuzate şi de TVR Cultural şi TVR 3.

sursa:tvr.ro/cultura/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=69301&c=99

....

De pe-o „bună dimineaţă” - Otilia Cazimir

De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie,
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţă aurie.

Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Din volumul „Baba Iarna intră-n sat”, 1954

Texte culese din Otilia Cazimir, „Versuri”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965



sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/De-pe-o-buna-dimineata_Otilia-Cazimir.html

Tu care-ai fost... de A. E. Baconsky

Tu, care-ai fost odată, tu, care eşti tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.

Din volumul "Fluxul memoriei", 1967


sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/A-E-Baconsky.html

Mic ghid de ridicare a diplomei de licenţă (pt. absolvenţii "Spiru Haret")

Unul dintre cele mai nenorocite chinuri la care sunt supuşi studenţii de la "Spiru Haret" (deşi nu e un caz aparte) este calvarul ridicării diplomei de licenţă. Deşi nu vă spune nimeni şi nu este afişat nicăieri, aceasta trebuie ridicată de la Bucureşti. Şi nu, nu e valabil doar pt. bucureşti, n-ar fi fost nimic deosebit. Provincialii şi cei care studiază la centrele ID din străinătate sunt forţaţi să facă acelaşi lucru (indiferent de forma de învăţămînt absolvită).

Diploma de licenţă se ridică personal sau prin mandat. Se achită o taxă de 100 RON sau una de urgenţă (pt. eliberare în 15 zile de la cerere) de 200 RON. Este obligatoriu să aveţi cartea de identitate la voi, iar pt. mandataţi, procura.
Sunaţi, înainte de a vă deplasa, pt. a vă asigura că diploma este gata. Pot exista surprize neplăcute.

Adresa Biroului de Eliberare Diplome este următoarea: str. Nicolae Iorga nr. 34-36, sector 1, Bucureşti, tel.: 021.650.00.44
De la gara Bucureşti Nord trebuie să luaţi autobuzul 133, 4 staţii (Buzeşti, Griviţei, Calea Victoriei, Piaţa Romană). Preţul unui bilet este de 1.3 RON. Din staţia Piaţa Romană traversaţi şi mergeţi puţin înapoi. A doua la dreapta este strada Nicolae Iorga (vis-a-vis de Direcţia Paşapoarte).

Programul de eliberare a diplomelor este 10-14 iar vinerea 10-13 (sîmbăta şi duminica fiind închis). Deci în funcţie de locul din care vă deplasaţi, va trebui să plecaţi cît mai de dimineaţă.

Succes!

Lăcrimioare - Vasile Alecsandri

Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare !
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!

Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când, prin stele legănate,
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.

Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.

Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte...
Floarea pere, viaţa trece!

Bucovina, 18 februarie - 2 martie 1847

Poezie culeasă din “Doine şi lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967


sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Lacrimioare_Vasile-Alecsandri.htm

EBa la primul discurs... citit, in Parlamentul European!

Elena Basescu a spart gheata si a sustinut la Strasbourg primul discurs de europarlamentar. Mezina presedintelui a ales o tema sensibila si anume eliminarea vizelor pentru persoanele din regiunea Balcanilor de Vest.

Un minut si 5 secunde! De atat a avut nevoie Elena Basescu pentru a-si face cunoscuta sustinerea pentru Republica Moldova. Emotiile discursului au coplesit-o, asa ca nu si-a saltat privirea de pe foaie.

Judecand dupa discursul mezinei presedintelui, cele doua asistente pe care aceasta le-a angajat si-au facut bine treaba. Si nu au o misiune usoara, daca tinem cont ca Elena Basescu este membra in doua comisii "cu greutate": pentru afaceri externe si pentru ocuparea fortei de munca.

Si daca la Strasbourg, unde au loc sedintele de plen ale Parlamentului European, sta o saptamana pe luna, Bruxellesul, unde se desfasoara lucrarile comisiilor de specialitate, a devenit pentru EBa a doua casa.

Chiar daca in capitala Belgiei mezina presedintelui sta inca la un hotel de 5 stele, lucrurile se vor schimba. Se pare ca se va muta in chirie intr-un apartament de pe strada Wiertz, la cativa pasi de Parlamentul European, pentru care ar urma sa dea aproape 1.400 de euro pe luna.

De soarta confratilor din Balcani care nu au viza s-a preocupat si colegul Elenei, Gigi Becali, care a tinut un speech liber, cu adevarat savuros.

sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/politic/eba-la-primul-discurs-citit-in-parlamentul-european.html

tastand link-ul, aveti si mat. video la dispozitie.

Chris Brown a inceput munca in folosul comunitatii!


La americani, legea e lege, chiar si pentru vedete. Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, cel care i-a invinetit acesteia ochiul acum cateva luni, a inceput miercuri munca in folosul comunitatii.

Conform autoritatilor, Brown incepe la ora 8 dimineata si este adus la “serviciu” cu un microbuz, impreuna cu alti 30-40 de persoane aflate in aceeasi situatie ca si a lui.

Imbracat cu o vesta portocalie, reflectorizanta, Chris Brown va aduna gunoiul de pe marginea drumurilor, va smulge buruienile si va ingriji iarba de pe spatiile publice, va sterge desenele grafitti de pe ziduri si va trebui sa spele – interior si exterior – masinile din dotarea institutiilor publice – toate astea in timp ce e supravegheat de politisti.

Chris Brown are de muncit cate 8 ore pe zi, timp de sase luni, iar unii jurnalisti, mai saritori din fire, i-au si facut calculul total: 1400 de ore de munca in folosul comunitatii. Sa speram ca va fi o lectie buna – iar pentru cei carora le e mila de el, e suficient sa le aducem aminte de apucaturile lui de bataus!

sursa acasa tv

Poveste uluitoare! A plecat in vacanta de vara baiat si s-a intors fata!



pe vremuri, compunerile de inceput de an scolar despre "cum mi-am petrecut vacanta de vara" erau banale, daca nu chiar plictisitoare. Azi, elevii nu-si mai pierd vremea lenevind pe plaja sau batand mingea pe maidan. In cele trei luni, au timp berechet pentru o... schimbare de sex.

Este cazul unui scolar de 12 ani din Marea Britanie care a plecat in vacanta baiat si s-a intors fata: cu un nou nume, codite si rochie. Nu a suferit inca operatia, dar se pregateste intens.

Profesorii le-au recomandat celorlalti copii sa se poarte cu el asa cum fac cu o fata. Furiosi, parintii acuza conducerea scolii pentru modul in care au abordat cazul. Ei sunt de parere ca directorul scolii ar fi trebuit sa-i avertizeze din timp, pentru a-si preveni odraslele si a le feri astfel de un soc emotional puternic.

Mai mult, "fetita" a devenit tinta rautatilor tuturor colegilor care nu inteleg ce s-a intamplat cu fostul lor coleg. Conducerea scolii i-a pus la dispozitie baie si vestiar separat, tocmai pentru a-l proteja.

Totusi, legislatia britanica nu permite tratamentul cu hormoni inainte de pubertate, asa ca baiatul va trebui sa astepte pana la 16 ani ca sa devina, in sfarsit, fata.

sursa:acasa tv

Ce zodie esti in horoscopul hindus?

Horoscopul hindus este unul dintre cele mai vechi ale lumii. Are in comun cu cel european numarul de 12 al semnelor zodiacale. Cauta-ti zodia in semnul de mai jos si poti face cateva descoperiri interesante.

Berbec - Mesha Angaraka
Taur - Vrishasca Surkra
Gemeni - Mithuna Budha
Rac - Kataka Chandra
Leu - Simaha Ravi
Fecioara - Khanta Budha
Balanta - Thula Sukra
Scorpion - Vrischica Angaraka
Sagetator - Dhanus Brishaspati
Capricorn - Makara Sani
Varsator - Kumbha Khetu
Pesti - Meena Galika

Mesha Angaraka
Sunt firi pasionale, autoritare si toate manifestarile lor sunt impulsive, realizate in exces. Sunt, de asemenea, caractere foarte orgolioase si niciodata nu vor cere ajutorul
, chit ca se afla pe marginea prapastiei. In dragoste, sunt foarte posesivi, fac obsesii cu usurinta si ajung sa creada ca persoana iubita le apartine intru-totul. Femeia
Mesha Angaraka isi va suna iubitul din zece in zece minute si va dori sa afle fiecare detaliu cu privire la ce face, cum face, de ce face, ce obiecte sunt in preajma lui etc. Pentru aceste persoane, exista doar alb si negru, niciodata nu vor fi capabile sa perceapa nuante. De multe ori, ajung sa-si sufoce partenerul de viata, iar daca vor fi parasiti, se vor simti neputinciosi si singuri pe lume. Masura potrivita le este straina si de aceea merg mereu dintr-o extrema intr-alta, de la implicare totala la indiferenta. Dar, trebuie spus ca si daruiesc foarte mult celor din jur. Atat de mult incat de multe ori se simt goi.

Sanatate: Rinichii sunt punctul lor sensibil.

Vrishasca Surkra
Caracteristica definitorie pentru acest semn zodiacal este vointa de fier de care da dovada. Orice isi va propune sa realizeze, se va intampla mai devreme sau mai tarziu. Lupta din greu pentru bunastarea sa, dar niciodata nu va calca peste cadavre, ci o va face intr-o modalitate cinstita si nobila. Femeia Vrishasca Surkra este adepta luptei pentru cauzele pierdute si niciodata nu va abandona razboiul, cata vreme sunt implicate sentimente. Din aceasta cauza, risca sa stranga diversi profitori in jurul ei. In dragoste, se implica, insa greu, si amana intotdeauna sa se deschida in fata persoanei iubite. Va flirta mult si va avea relatii instabile pana cand va lua o hotarare. Femeia acestui semn zodiacal este caracterizata si de agresivitate, iar expresia "vede negru in fata ochilor" i se potriveste
perfect. Desi este foarte profesionista, nu accepta critica de nicio natura si tot ce va asimila, va fi prin propria autoeducare. Sunt persoane nobile, insa dificile si trebuie sa ai mult tact ca sa ti le apropii.

Sanatate: Au probleme cu vederea si cu ficatul.

Mithuna Budha

Femeia Mithuna Budha va aduce cu ea, oriunde merge, un aer proaspat si multa armonie. Sunt cele mai intreprizatoare femei ale zodiacului hindus si intotdeauna au un obiectiv clar in minte. Mediteaza mult inainte sa puna ceva in aplicare, insa odata luata hotararea, nimic nu o mai opreste sa-si atinga scopul. Tot ceea ce face femeia acestui semn, este din pasiune pura, creatoare. Entuziasmul sau o extenueaza adeseori si cel mai bine isi reincarca energiile in natura. In dragoste, sunt la fel de impatimite, atat in sensul bun, cat si in cel rau. Atunci cand aceste persoane sunt fericite, partenerul lor va avea parte de momente pe care nu le va uita niciodata, insa intr-un conflict, ar fi mai bine sa te feresti de femeia Mithuna Budha pentru ca sigur vor iesi scantei.

Sanatate: Trebuie sa aiba grija la afectiunile cardiace.

Kataka Chandra

Sunt persoane exagerat de sensibile, iar aceasta emotivitate caracteristica ii poate jena uneori pe cei din jur. Desi sunt mai puternice decat par, au o nevoie constanta de sustinere si de incurajare. Sunt extrem de nesigure pe ele, iar increderea lor va fi castigata de asemenea cu multa dificultate. Odata ce-ai ajuns la femeia Kataka Chandra insa, vei descoperi cea mai loiala persoana, inzestrata cu mult spirit de sacrificiu. Desi mai intotdeauna vor avea parte de un trai mai mult decat decent, vor ajunge cu dificultate in aceasta situatie si vor avea de trecut multe obstacole. In relatia de cuplu, se manifesta foarte posesiv si tind sa-si sufoce partenerul cu starile sale contradictorii, cu discutiile interminabile si cu nevoia permanenta de a-i demonstra cat de aproape ii este. Sunt genul de femei care despica firul in patru si care nu concep ca viata
poate fi simpla, cu alte cuvinte, daca nu au probleme, nu-i nimic, isi vor crea singure drame. Femeia Kataka Chandra simte ca s-a nascut sub o stea nenorocoasa si isi petrece viata privind ingrijorata sa nu dispara de deasupra capului sau.

Sanatate: Este predispusa la afectiuni respiratorii sau ale gatului.

Simaha Ravi

Au spirit de lider innascut si vor incerca sa iasa mereu invingatoare din orice confruntare. Sunt firi pretentioase si reusesc sa-si cladeasca un trai decent de viata, insa eforturile pe care trebuie sa le depuna sa ajunga in acest punct, sunt nenumarate. Femeia Simaha Ravi va iesi insa din incurcaturi cu zambetul pe buze. Are un simt practic exagerat si multi se vor simti timorati in fata sa, din cauza ca pentru ea, o problema nu se amana niciodata, ci se revolva acum si aici, "cu cartile pe masa". Are multe relatii sentimentale si adora sa flirteze, insa toate astea se vor opri in momentul in care isi va gasi perechea de suflet. Din acea clipa, devine dintr-odata cea mai fidela femeie a horoscopului si nu conteneste sa-si demonstreze dragostea.

Sanatatea: Sistemul nervos este foarte sensibil. Trebuie sa aiba grija sa nu se streseze si sa nu se oboseasca prea tare.

Khanta Budha

Simtul practic este prezent in tot ceea ce intreprinde si de aceea, de multe ori, femeia Khanta Budha este perceputa ca o fire rece, chiar frivola. Pentru ea, solutia cea mai la indemana, este si cea mai oportuna de a rezolva o problema. In jurul acestor persoane trebuie sa fie intotdeauna oameni si, cu toate ca sunt constiente ca multi sunt doar falsi-prieteni, acest fapt nu le va deranja, atata vreme cat vor sta in mijlocul lor si nu se vor simti marginalizate. Aceste persoane sunt dependenta, de asemenea, de natura salbatica, iar petrecerea unei singure dupa-amiezi la cea mai apropiata padure, le va revigora si le va umple de energie
creatoare. In dragoste, tind sa despice firul in patru, intotdeauna are senzatia ca in spatele unor vorbe se afla adevaruri marete.

Sanatate: Sunt persoane predispuse sa aiba afectiuni cu sistemul nervos.

Thula Sukra

Thula Sukra are o insemnatate deosebita in astrologia indiana. Ghandi s-a nascut sub acest semn, iar caracteristica distinctiva este echilibrul. Cu o inteligenta ascutita, femeia Thula Sukra va imparti intotdeauna oamenii care o inconjoara in cei care merita sa le fie loiala si cei care trebuie evitati. O femeie nascuta sub acest semn zodiacal, va reusi mai intotdeauna sa-ti atinga scopul propus datorita acestui echilibru de care da dovada in orice actiune pe care o intreprinde. Sunt persoane care reusesc sa fie in acelasi timp profesioniste, prietenoase, cu simtul umorului, creative si, in general, poseda toate calitatile pe care speri sa le intalnesti intr-un om. In dragoste, sunt foarte fidele si cauta pe cineva care le poate asigura ritmul intens de activitate frenetica, care le este caracteristic. Femeia acestui semn zodiacal va astepta mereu dovezi noi
de dragoste si functioneaza dupa principiul : "te iert, dar n-o sa uit niciodata ce ai facut".

Sanatate: Trebuie sa fie atenta cu sistemul muscular. Este indicat un control regulat la un fizioterapeut.

Vrischica Angaraka

Caracteristica principala a acestui semn zodiacal hindus poate fi definita intr-un singur cuvant: pasiunea. Isi va petrece viata asimilind lucruri noi si va incerca sa se puna in valoare prin orice actiune intreprinsa. Pentru femeia Vrischica Angaraka, atingerea obiectivelor propuse se rezuma la o chestiune de principiu. Este o fire foarte creativa, iar imaginatia ei ramane mereu in stadiul celei intalnite la un copil. Viseaza mereu la oameni si lucruri la care nu a ajuns si aproape isi creeaza o realitate paralela. In dragoste, adora relatiile problematice, obstacolele pe care trebuie sa le depaseasca. In conceptia femeii Vrischica Angaraka, o dragoste autentica nu poate fi niciodata linistita si lipsita de dificultati. Este foarte greu sa intelegi ce este exact in capul acestor persoane, insa intotdeauna iti va face placere sa le observi, deoarece sunt femei pline de farmec.

Sanatate: Mai mereu isi incheie ziua foarte obosita, iar un somn bun este medicamentatia lor preferata.

Dhanus Brishaspati

Sunt persoane care dobandesc un succes real in viata, datorita muncii asidue si a rationamentului sanatos. Fara indoiala, aceasta femeie are resursele necesare de a iesi la liman din orice situatie dificila si isi atinge mai mereu scopurile propuse. Adeseori, femeia Dhanus Brishaspati va ajunge in posturi de conducere, demonstrand un profesionalism desavarsit. Stiu, de asemenea, sa-si administreze cu grija si eficient resursele financiare. Daca insa vor avea ghinionul sa treaca prin situatii diificile, atunci riscul depresiilor este foarte ridicat. Au totusi forta interioara de a trece peste moment si de a se mobiliza asupra unor noi obiective. Si pe plan sentimental sunt sigure pe ele si obtin intotdeauna ceea ce-si doresc. Increderea lor este usor de sesizat si adeseori asta ii conduce pe barbati sa-si piarda mintile dupa femeia acestui semn zodiacal hindus.

Sanatate: Starea lor de sanatate este mai intotdeauna de invidiat. Traiesc in general multi ani, fara nicio afectiune speciala. Este indicat sa faca miscare pentru a-si mentine conditia fizica.

Makara Sani

Este o persoana foarte sentimentala si, de obicei, devine dependenta de persoana iubita. Cea mai mica problema se va transforma pentru femeia Makara Sani intr-o adevarata drama. Atat in dragoste, cat si in cariera, se va darui in intregime. Este indicat sa nu faca speculatii financiare
sau sa aiba propria afacere, deoarece, in general, vor intalni dificultati, tocmai din cauza subiectivitatii caracteristice si a lipsei simtului practic. Motorul vietii sale este, indiscutabil, persoana iubita, insa mai mereu o va gasi cu dificultate, in a doua parte a vietii.

Sanatate: Este, de obicei, o femeie fara probleme de sanatate, insa tinde sa abuzeze de corpul sau, asa incat poate avea surprize neplacute.

Kumbha Khetu
Kumbha Khetu reprezinta independenta, libertatea spiritului. Persoanele nascute sub acest semn zodiacal sunt firi analitice si pline de incredere. Iti transmit intotdeauna senzatia ca totul este sub control, chiar si atunci cand de fapt lucrurile stau la polul opus. Caracterizate de altruism, de multe ori fac bine celor din jur, desi este in detrimentul lor. Pentru femeia Kumbha Khetu, banii
sunt foarte importanti. Daca nu au suficienti, cat sa le asigure un nivel de viata la standarde foarte ridicate, va munci de zece ori mai mult si isi va atinge in final telul. In dragoste, este o femeie complicata, cu care nu se poate discuta rational. Foarte pasionala, ea va percepe un dialog lamuritor ca pe un razboi deschis, din care ea trebuie sa iasa invingatoare. Nu asculta argumente, nu vrea si nu poate sa vada obiectiv o astfel de situatie.

Sanatate: Dantura este punctul lor sensibil.

Meena Galika

Desi sunt persoane talentate si pline de creativitate, nu reusesc sa duca niciodata ceva la bun sfarsit, fara sprijin si incurajare din partea oameilor apropiati. Femeia Meena Galika este foarte vulnerabila si fragila, insa este in stare sa se sacrifice pentru binele celor care o inconjoara, gasind forta necesara sa lupte pana la capat, pentru cauze care nu-i apartin. Meticuloase si dotate cu o o rabdare iesita din comun, prietenii vor trage intotdeauna prima data la ea, pentru a-si spune pasul. Sfatul sau va fi de un real ajutor. Fiecare persoana noua care intra in viata ei, va deveni prioritate in doar cateva zile. Din aceasta cauza, isi poate rani multi apropiati, care nu vor intelege niciodata nobletea din femeia acestui semn zodiacal. O relatie cu o persoana nascuta in Meena Galika poate deveni aproape o experienta mistica, ce nu va fi uitata niciodata.

Sanatate: Este posibil sa intampine probleme genitale.

sursa:flu.ro


http://www.flu.ro/articole/Zig_Zag_Citadin/Ce_zodie_esti_in_horoscopul_hindus_.html?utm_source=newsletter&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Newsletter-Flu-Noutati-20090917

Cântec de dragoste - Rainer Maria Rilke

Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?


sursa:www.cerculpoetilor.net
http://www.cerculpoetilor.net/_rainer-maria-rilke.html

Nicolae Volenti (1857 - 1910) Pastel de mare



Uitat pe țărm, singur, în față-mi s-avântă-n albastre talazuri
Câmpia, cu văi mișcătoare, un vuiet prelung murmurând;
Statornic izbește să sfarme a malului dușmane privazuri,
În zbucium năprasnic de viață sub soarele-aprins tresăltând.
Se-afundă-n zări albe privirea cătând infinitului graniți,
Departe, neajuns de departe să-ngeamănă mare cu cer;
Un semn dintr-acolo se-arată ieșind din ascunsele tainiți,
E vas plutitor care vine în neagră pavăză de fier.
Despică pe valuri drum neted și brazda pe ape-ncrestează,
Să clatină, geme, din coșu-i nori negri de fum răsuflând,
Se-apropie-ncet și tot crește, tot crește, din vis se-ntrupează
Tărie cu horn și catarguri pe-a mării prăpăstii călcând.
Atunci deodată străpunge lung șuier – strigare-ascuțită
Și vasul din mers se oprește, aproape de mal, ostenit,
Din lanțuri desface și-aruncă-n adâncuri o ghiar’ oțelită
Ce-ajunge la fund și să-nfige, legându-l pe loc priponit.
Din mal să desprind bărci ușoare în zbor de lopeți și cu flamuri.
Și merg pe pământ să aducă drumeții ajunși la liman
Și-i vezi cum vin cârduri – ca paseri ce vesele fug înspre ramuri
La cuibul lor pacinic re-ntoarse din lungul cutreier de-un an.


sursa:www.cerculpoetilor.net
http://www.cerculpoetilor.net/poet.php?idp=249