noi informatii despre moartea actorului Patrick Swayze


Patrick Swayze, răpus de cancer




Mihai Nicolae
Oana Ţepeş Greuruş
Marţi, 15 Septembrie 2009

Starul din "Dirty Dancing" şi "Ghost", actorul Patrick Swayze, s-a stins, aseară, la 57 de ani, după o luptă cu cancerul. A murit în locuinţa sa din Los Angeles, înconjurat de familie.


Swayze a fost diagnosticat în ianuarie 2008 cu un cancer la pancreas în stare avansată. Actorul a rezistat aproape doi ani în lupta cu necruţătoarea boală.

Patrick Swayze participa la realizarea show-ului TV "The Beast" încă de când a primit diagnosticul de cancer pancreatic şi plănuia să scrie o carte de memorii împreună cu soţia sa. La începutul acestui an, Swayze a recunoscut că mai are doar doi ani de viaţă. Declara atunci că îi este teamă şi că trece printr-o perioadă extrem de dificilă.

"Nu mă dau bătut"

"Sunt pe moarte? Mă dau bătut? Mă aflu pe patul de moarte? Îmi iau la revedere de la lume? În niciun caz", a declarat starul american faimoasei Barbara Walters, într-un interviu. "Visez în continuare la un viitor, o viaţă lungă, în care voi fi sănătos, şi nu voi sta în umbra cancerului, ci voi trăi în lumină", a adăugat actorul în interviul acordat Barbarei Walters.

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai virulente forme ale acestei boli. Oncologii estimează că doar 5% dintre cei diagnosticaţi cu un asemenea tip de cancer au şanse de a trăi încă cinci ani.

Lumea filmului în doliu

Jennifer Grey, partenera lui Swayze în Dirty Dancing: "Patrick era o combinaţie rară şi frumoasă între masculinitate şi generozitate desăvârşită".

Actorul Rob Lowe: "Patrick a trăit o mie de vieţi într-o singură viaţă. Era un dansator desăvârşit, a scris hit-uri, s-a lansat în filme celebre şi era expert în echitaţie".

Larry King: "Patrick Swayze era un actor minunat şi un tip grozav. Punea suflet în tot ce făcea. A fost un luptător extraordinar în lupta cu cancerul".

Kenny Ortega, coregraf în "Dirty Dancing": "Era unul dintre cei mai creativi oameni pe care i-am cunoscut, a făcut multe pentru dans. Avea o poftă de viaţă incredibilă".

Actriţa Whoopi Goldberg: "Patrick era un om bun. Cred în mesajul filmului "Ghost". Cred că va fi mereu aproape de mine".

Actriţa Demi Moore, partenerea lui Patrick în "Ghost": "Patrick eşti iubit de atâţia oameni, iar spiritul tău va dăinui mereu în vieţile noastre". "Odihnească-se în pace", a postat şi Ashton Kutcher pe contul său de Twitter.

Actor, dansator, cântăreţ şi idolul unei generaţii



Swayze a dat lovitura la Hollywood-ului cu rolul din "Dirty Dancing" în 1987. Pelicula a devenit un adevărat fenomen în anii 80, a intrat rapid în box office şi a avut încasări de milioane de dolari. Filmul a avut şi nominalizări la Globul de Aur pentru actorii din rolurile principale. Cum şi-a început cariera pe Broadway şi cu un mamă coregraf, rolul din Dirty Dancing i s-a potrivit mănuşă lui Swayze. Piesa interpretată de actor "(I've Had) the Time of My Life" a câştigat un premiu Oscar. Acest rol a făcut din Patrick Swayze un adevărat sex-symbol. Nu întâmplător în 1991, actorul a fost numit de revista People cel mai sexy bărbat.

În 1990 rolul din "Ghost" alături de Demie Moore îi scoate la iveală latura sensibilă. Iar piesa din film "Unchained Melody" a făcut înconjurul lumii şi a câştigat inimile milioanelor de fani. Whoopi Goldberg a câştigat un premiu Oscar pentru rolul jucat în acest film.

După succesul uriaş din "Dirty Dancing" şi "Ghost", Swayze a cunoscut un val de eşecuri în carieră, la care s-a adăugat o lungă bătălie cu dependenţa de alcool.

Patrick Swayze a fost nominalizat de trei ori la premiile Globurile de Aur, pentru rolurile din filmele "Dirty Dancing" (1987), "Ghost" (1990) şi "To Wong Foo Thanks for Everything, Julie Newmar" (1995), şi are o stea pe Walk of Fame la Hollywood. Punând pe seama celebrităţii problemele cu alcool actorul s-a mutat în Texas cu soţia sa, dar a lucrat în continuare în filme precum "The Green Dragon" şi "Donnie Darko", ambele lansate în 2001.

Swayze era căsătorit din 1975 cu Lisa Niemi, o dansatoare care lua lecţii de coregrafie cu mama lui. S-au întâlnit când el avea 19 ani şi ea doar 15. Ea a fost cea care l-a susţinut cu tărie în tot acest timp.


AMENINŢARE

Incidenţa îmbolnăvirilor de cancer de pancereas este, în ultimii ani, într-un trend ascendent, tot mai multe persoane de peste 50 de ani, în special bărbaţi, fiind diagnosticaţi cu această cumplită boală. Potrivit ultimelor estimări, numărul persoanelor bolnave va creşte, până în 2011, la 68.000, cu 50% mai mult faţă de câţi erau diagnosticaţi în 1994.

Cancerul de pancreas are o evoluţie foarte rapidă, iar speranţa de supravieţuire, după diagnosticare, chair şi cu un tratament riguros, este de cuprinsă între şase luni şi un an.

Localizat la cap, la corp sau la coada pancreasului, cancerul debutează printr-un puseu de pancreatită sau prin diabet
zaharat. Ia în amploare în scurt timp, iar printre manifestările cele mai frecvente sunt durerile în zona abdominală, care se acutizează în timpul nopţii, febra şi lipsa poftei de mâncare, ce duce la pierderi masive în greutate.


Primele analize

Cancerul de pancreas poate fi diagnosticat în urma unei serii de analize de sânge, ecografie, endoscopie sau markeri tumorali. Un motiv de îngrijorare ar trebui să apară atunci când sunt semnalate valori crescute ale anemiei, leucocitelor, VSH-ului şi fibrinogenului la nivel sangvin. În astfel de cazuri se impun investigaţii amănunţite speciale, care să determine dacă este vorba despre cancer.

Cancerul de pancreas poate fi prevenit, spun medicii, în primul rând printr-un stil de viaţă sănătos. Principalele cauze ale apariţiei lui sunt fumatul şi consumul excesiv de alcool, dar şi un regim alimentar
bogat în fructe şi legume proaspete şi cu cât mai puţine grăsimi animale.

În cazul în care în familie au existat antecedente de persoane bolnave de cancer de pancreas, se recomandă controlul medical periodic, întrucât moştenirea genetică reprezintă un alt factor determinant al bolii.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu