Câştigătorii de la OTV, daţi afară din locuinţe

Pepe este unul dintre prezentatorii emisiunii 100% Adevărat de la OTVFirma care produce emisiunea «100% adevărat» e acuzată că nu a achitat apartamentele pe care le-a oferit drept premii

Senzaţional! Câştigătorii a 16 apartamente oferite la emisiunea “100% Adevărat”, difuzată de OTV, riscă să fie daţi afară din locuinţele primite drept premiu. Asta pentru că Videoprod Industries, producătorul emisiunii, nu le-a achitat. Fraţii Negoiţă, proprietarii Confort City, complexul rezidenţial din care fac parte locuinţele, au de recuperat aproximativ două milioane de euro.

"100% ţeapă”! Astfel a caracterizat Ionuţ Negoiţă, proprietarul Domus Stil, firma care a livrat apartamentele pentru emisiunea “100% Adevărat”, produsă de Videoprod Industries SRL şi găzduită de postul lui Dan Diaconescu.

«S-au achitat doar 17»

Potrivit lui Negoiţă, de aproximativ două luni, Domus Stil are de recuperat o datorie de două milioane de euro pentru 16 locuinţe neplătite. “Contractul a fost respectat timp de o lună, astfel încât din cele 33 de apartamente livrate, Videoprod a achitat doar 17, după care, pentru celelalte 16 nu a mai plătit”, a afirmat directorul Domus Stil, Ancuţa Ionescu, care a precizat că termenul- limită pentru achitarea datoriei este miercurea viitoare.Aşa arată un imobil ale cărui locuinţe ar trebui să ajungă la câştigătorii de la OTV

“Apoi, le mai dăm o săptămână, după care persoanele ce stau în aceste apartamente vor fi evacuate”, a mai spus Ancuţa Ionescu.

Reprezentanţii OTV susţin că nu au nici o legătură contractuală cu Ionuţ Negoiţă şi cu firma lui şi că întreaga responsabilitate a plăţii aparţine companiei Videoprod Industries. “Din câte ştiu, au un contract mai complicat. Ei au dat nişte bani în avans şi trebuie să plătească restul în două luni. Am înţeles că nu e vorba de 16 locuinţe, ci de vreo 5-6, dar nu s-a depăşit temenul de plată de două luni”, ne-a declarat Diana Voiculescu, directorul general al OTV

Un comentariu: