Record la Paris: 775.000 euro pentru "Fleurs du mal" cu autograf

Un exemplar din ediţia princeps a volumului "Fleurs du mal" de Charles Baudelaire, cu autograful autorului, a fost vândut pentru suma record de 775.000 de euro, marţi, la o licitaţie organizată la Paris.

Cele 180 de obiecte ale poetului francez incluse în licitaţie au generat un total de 4,05 milioane de euro, această sumă depăşind de două ori estimările specialiştilor.

Obiectele lui Charles Baudelaire au intrat în posesia mamei acestuia în 1867, după moartea scriitorului, fiind apoi transmise consilierului său juridic, Narcisse Ancelle, persoana căreia i-a fost dedicat volumul scos la licitaţie. Volumul a fost moştenit de urmaşii acesteia, în posesia cărora a rămas timp de 142 de ani.

Acest preţ reprezintă un record pentru un exemplar din "Fleurs du mal" (1857). În iunie 2007, un volum de poezii, cu dedicaţia lui Baudelaire pentru pictorul Eugene Delacroix, a fost vândut cu 603.200 de euro de casa de licitaţii Sotheby's.

A doua piesă vedetă din colecţie a fost o scrisoare a lui Baudelaire către Narcisse Ancelle, datată 30 iunie 1845 şi cunoscută drept "scrisoarea sinuciderii", în care poetul îşi anunţa intenţia de a-şi pune capăt zileleor. Scrisoarea a fost vândută cu preţul de 225.000 de euro, de asemenea un record pentru o scrisoare a lui Baudelaire. "Scrisoarea sinuciderii este una dintre cele mai importante din literatura franceză şi poate fi considerată ca fiind testamentul lui Baudelaire, care a încercat la puţin timp după aceea să se sinucidă cu un cuţit", a declarat Francois Valleriaux, unul dintre organizatorii licitaţiei.

De asemenea, preţurile de vânzare ridicate au fost atinse şi de două volume conţinând dedicaţii ale poetului pentru mama sa: un exemplar "Paradis artificiels" (1860), vândut cu 375.000 de euro, şi un exemplar din "Theophile Gautier" (1859), vândut cu 255.000 de euro.

Mai multe scrisori adresate lui Baudelaire de prietenii săi pictori sau scriitori au atins preţuri-record. Dintre acestea au făcut parte un set de şase scrisori expediat de pictorul Edouard Manet (110.000 de euro). O scrisoare elogioasă a lui Victor Hugo la adresa lui Baudelaire s-a vândut cu 35.000 de euro.

Charles Baudelaire este considerat poetul care a revoluţionat întreaga lirică franceză şi europeană prin originalitatea volumului său controversat "Fleurs du Mal" ("Florile răului"), scris în 1857. Volumul tratează diverse teme asociate cu decadenţa şi erotismul.

sursa: tvr.ro/cultura/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=73435&c=99

Un comentariu: