CAMPANIE DE AJUTORARE A SINISTRATILOR

"Apa trece, România rămâne" - Campanie pentru ajutorarea sinistraţilor iniţiată de Antena 3 şi Observator

www.antena3.ro

Îndoliată şi acoperită de ape. Aşa arată Moldova de când natura s-a dezlănţuit. Pentru locuitorii de-acolo pare să fi venit sfarsitul lumii. Cei mai mulţi au pierdut tot, de la locuinţe până la recolte şi animale. Suferinţa şi lacrimile lor nu ne-au lăsat indiferenţi.

Jurnaliştii de la Antena 3 şi Observator au demarat miercuri o campanie pentru ajutorarea persoanelor din zonele inundate. Campania intitulată "Apa trece, România rămâne" se doreşte a fi un exemplu de solidaritate cu oamenii rămaşi fără case în ultimele zile.

Cei care doresc să ajute pot dona în conturile Fundaţiei Mereu Aproape. Până acum, donaţiile însumează peste 25.000 de euro. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de alimente, apă, haine şi alte obiecte de strictă necesitate pentru sinistraţi.

Primul care a răspuns la apelul jurnaliştilor a fost omul de afaceri Elan Schwarzenberg, care a donat un miliard de lei vechi.

Conturile în care se pot face donaţii:

FUNDATIA MEREU APROAPE

CIF : 18212553

Bdul. Ficusului nr. 44A, et. 4, sector 1, BUCURESTI

BANCA : BRD-GSG-SMCC

IBAN LEI : RO05BRDE450SV07295334500

IBAN EURO : RO31BRDE450SV23761534500


...
http://www.antena3.ro/romania/apa-trece-romania-ramane-campanie-pentru-ajutorarea-sinistratilor-initiata-de-antena-3-si-observator_102783.html
...
In asemenea clipe de durere si disperare, fiecare gest, suma, fie ele cat de mici, conteaza...

Asa cum conta, inainte, daca se faceau diguri, daca se intareau diguri, daca se pastrau padurile sau se faceau reimpaduriri, daca se lucra mai mult la infrastructura... Daca se faceau toate din vreme... Daca una... Daca alta... Si tot asa.

Dincolo de asta, oamenii aceia sufera cumplit, asa ca trebuie si merita ajutati!

Fanii patronului OTV: "Diaconescu, te iubim! Noi cu tine vrem să fim!"

Fanii patronului OTV: "Diaconescu, te iubim! Noi cu tine vrem să fim!"

Mai mulţi susţinători ai patronului OTV Dan Diaconescu s-au strâns în faţa Direcţiei de Cercetări Penale, după anunţarea deciziei magistraţilor de a-l cerceta în libertate pe jurnalist.
Fanii patronului OTV:

"Am venit şi astăzi, am fost şi marţi, să îl susţinem pe domnul Dan Diaconescu. Să susţinem şi presa să fie liberă. Toţi oamenii să aibă dreptul să spună adevărul. Televiziunile să fie unite. Să nu ne mai facă alţii proşti, că noi ne uităm la toate televiziunile", a declarat una dintre fanele lui Diaconescu, citată de realitatea.net.

Fanii patronului OTV au strigat în cor: "Diaconescu a scăpat fiindcă e nevinovat!" sau "Diaconescu, te iubim! Noi cu tine vrem să fim!"

Dan Diaconescu, din arest preventiv în studioul OTV

Realizatorul OTV a fost eliberat din arest aseară, după o zi de dezbateri pline de excepţii judiciare şi scene de umor, la tribunal. Doru Pârv, "clarvăzătorul", n-a prevăzut că va rămâne în arest.

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a fost eliberat ieri-seară din arest preventiv, după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis recursul depus de acesta. "Clarvăzătorul" Doru Pârv rămâne, în schimb, în arest. Totul s-a judecat timp de aproape şapte ore, într-o atmosferă care, pe holul din faţa sălii de judecată, aducea cu o splendidă zi de vot la sat. Deznodământul a venit la ora 20.00, în uralele angajaţilor şi vedetelor OTV, prezenţi să-şi susţină şeful.


Îmbulzeală la proces

Ora şi locul procesului fuseseră anunţate, pe o bandă roşie, de postul OTV, încă de cu seară. Astfel, la orele prânzului vreo douăzeci de susţinători înarmaţi cu mici portrete de-ale "domnului Dan" se adunaseră în jurul unei portavoci pentru a striga: "Diaconescu, nu uita, prostimea e de partea ta!", "Dane, ţara e a ta!" şi îndrăgitul "Ru-şi-ne! Ru-şi-ne!".

Micul protest era întreţinut de un bărbat tuciuriu, cu cravată, care nu s-a sfiit să treacă de la evenimentele de actualitate la câteva accente din trecut. "Năstase, să-ţi fie şi ţie ruşine că ai închis OTV-ul acum câţiva ani!", s-a ambalat omul. O doamnă cu ochelari şi părul prins în coc a intervenit, vigilentă: "Lasă, dom’le, astea! Important e să-l elibereze azi pe domnul Dan". Părere împărtăşită şi de celelalte doamne aflate la faţa locului.

Era deja ora 13.30, şi grupul de protestatari - "umflat" şi de cei aproape 30 de angajaţi ai OTV, îmbrăcaţi în tricouri roşii cu "Televiziunea poporului" - a luat cu asalt completul de judecată. Aici, căldură, îmbrânceli, replici de genul: "Staţi, că murim!". Majoritatea celor prezenţi au fost însă împrăştiaţi de jandarmi, la ordinul preşedintelui de complet, judecătoarea Ana-Maria Trancă. Aceasta a considerat că "solemnitatea este perturbată". Odată rezolvată zarva de pe hol, Dan Diaconescu a intrat în sala de judecată în uralele angajaţilor OTV. I-a salutat, de data asta fără cătuşe, cu semnul optimist "OK".

Despre "pericolul public" DD


Dincolo de detaliile juridice, procesul a căpătat accente comice. Avocaţii au invocat, timp de două ore, excepţii şi vicii de procedură, în timp ce procurorul Gheorghe Bocşan a insistat asupra pericolului social pe care l-ar reprezenta cei doi dacă s-ar afla în libertate.

"Diaconescu este patronul unei televiziuni, face ce vrea acolo, nu-i pasă de autorităţi, are mii de amenzi neplătite la CNA, face declaraţii halucinante. De-aia e un pericol", a precizat procurorul. El s-a arătat jignit de caracterizările pe care i le-au făcut diverşi invitaţi ai postului OTV în urma arestării lui Diaconescu: "copil tâmpit", "limbric" sau "cap de râmă fără creier".

A încheiat cu un citat, tot de la OTV: "S-a spus: «Cineva o să intre cu o armă într-o judecătorie într-o zi şi o să facă crimă»". "Dacă asta se întâmplă când nu e Dan Diaconescu acolo, gândiţi-vă cum e când este!", a adăugat anchetatorul.

Diaconescu a stat pe toată durata pledoariilor tăcut. De alături, "clarvăzătorul" Dorel Pârv a fixat un punct din perete, gânditor. Pârv a reacţionat în şoaptă: "Nu pot să cred...", doar când procurorul a reluat proba legată de promoul făcut de Diaconescu, prin care anunţa că urma să dea imagini cu averea primarului din comuna Zărand, "denunţătorul şantajului".

La final, pe acelaşi ton consacrat din emisiuni, patronul OTV a expus că e convins că procurorul "are o ură" faţă de el şi faţă de averea sa şi ca dovadă stă faptul că, "la audieri, a avut loc un eveniment extraordinar": procurorul "s-a bucurat de arestare ca un toreador care a ucis taurul". "A spus că eu aduc numai infractori la emisiune. Dacă pot fi numiţi infractori Băsescu sau Boc, atunci...", a spus Diaconescu. Înainte ca judecătorii să delibereze, Pârv, prezentat de procuror drept un recidivist, a insistat, dincolo de argumente ca "nu sunt un vrăjitor, am diplome de la patru institute de parapsihologie": "Sunt un om credincios, vă jur cu mâna pe suflet: Dan Diaconescu nu are nicio vină".

"Cazul ăsta ar putea fi tradus: un ziarist acuză
de corupţie un primar. DNA arestează ziaristul.“,
DAN DIACONESCU, patron OTV

Michael JACKSON Megamix



Zi trista, plina de lacrimi, durerea e la fel de mare.

Dupa...un an. In memoriam M.Jackson

Familia lui Michael Jackson, absentă de la comemorarea de un an

Mama lui Michael Jackson, Katherine, şi cei trei nepoţi ai săi nu vor participa la ceremonia din Los Angeles, care va marca un an de la moartea megastarului, anunţă TMZ.

În loc să ia parte la o ceremonie plină de fast, aşa cum se anunţă cea din LA, şi să fie în lumina reflectoarelor, Katherine, Prince, Paris şi Blanket, cei trei copii ai Regelui Pop, vor rămâne în Gary, Indiana, locul natal al acestuia, de unde vor privi întreaga manifestaţie, au afirmat surse din cadrul familiei.

Între timp, o societate conglomerat din industria divertismentului şi administratorul averii lui Michael s-au oferit să doneze suma de 1,3 milioane de dolari fondului public al oraşului Los Angeles, cu scopul de a acoperi o mare parte dintre cheltuielile cu funeraliile organizate anul trecut, scrie Los Angeles Times.
Michael Jackson a încetat din viaţă pe 25 iunie 2009, la reşedinţa sa, ca urmare a unei supradoze de medicamente.

sursa:evz.ro
...
http://www.evz.ro/detalii/stiri/familia-lui-michael-jackson-absenta-de-la-comemorarea-de-un-an-898609.html
...
Ce fulgerator trece timpul uneori...
...

Un an de la moartea lui Michael Jackson: "A fost o forţă socială"

evz.ro/Autor art: Oana Dan /

Acum un an, DJ Jon Quick era invitatul special la o petrecere unde trebuia să mixeze, când a aflat vestea tragică despre moartea lui Michael Jackson, scrie Associated Press.

Astfel, evenimentul respectiv s-a transformat într-un tribut pentru Michael Jackson. „A fost prima dată când am văzut adulţi plângând şi dansând în acelaşi timp”, îşi aminteşte acesta.
Astăzi, la prima comemorare de la moartea lui Michael Jackson, Quick va mixa din nou hituri care mişcă inimi, la clubul Taj din Manhattan, New York. Totuşi, speră ca oamenii să fie mai veseli astăzi decât au fost anul trecut.
„Vrem să celebrăm muzica şi viaţa lui”, a spus acesta. „Albumele lui sunt fără moarte. Mulţi îşi amintesc perfect ce făceau când a apărut albumul Thriller”. Petrecerea de astăzi din Manhattan face parte dintr-o serie de comemorări globale dedicate superstarului care a murit la 50 de ani, în mijlocul pregătirii unor concerte de revenire, la Londra.

Memorial Michael Jackson la Londra
În capitala Marii Britanii a fost dezvelită o placă în memoria lui Michael Jackson, la un an după ce foaierul Teatrului Liric a devenit scena unui priveghi neaşteptat, la aflarea veştii morţii regelui pop.
Perri Luc Kiely, un puşti de 14 de ani, care face parte din trupa de dansatori Diversity a dezvelit placa de comemorare, care îl înfăţişează pe Michael Jackson zâmbitor şi tânăr. Cei prezenţi au aplaudat minute în şir.
„Pentru mine, el a fost o influenţă şi este o onoare să fac asta”, a spus Perri. În foaierul plin de fotografi, videografi şi jurnalişti, fanii au încercat să prindă momentul cu aparatele de fotografiat.

Leanne Irving, în vârstă de 20 de ani, a călătorit câteva ore cu autobuzul din oraşul natal, din nordul Marii Britanii, pentru a reuşi să participe la comemorare.
„O inspiraţie absolută. Îmi doresc să pot fi ca el şi să pot dansa aşa cum făcea el. Este sursa mea de inspiraţie pentru tot ceea ce vreau să fac în viaţă”, a spus Irving, un artist dansator.

Comemorat în Hong Kong
Aseară, imitatori ai lui Michael Jackson au dansat şi cântat într-un mall dintr-o suburbie a Hong Kong-ului, printre cei care s-au remarcat fiind un copil de cinci ani.
Deşi mulţi fani au organizat petreceri în amintirea lui Michael Jackson, astăzi vor avea loc şi comemorări mai serioase. În oraşul natal al vedetei, Gary, din Indiana, Statele Unite, i se va aduce un tribut celui care a scris istoria popului. Oficialii au declarat că mama superstarului, alături de nepoata acestuia, vor lua parte la comemorări, alături de alte mii de participanţi.
Alţi prieteni apropiaţi şi membri ai familiei, printre care şi fratele lui Michael, Randy, vor participa la o slujbă de comemorare la cimitirul Forest Lawn, la ieşirea din oraşul Los Angeles, unde este îngropat superstarul.
„Familia ma va plânge dispariţia lui Michael”, a declarat ieri Randy. „Aş vrea să le mulţumesc fanilor şi prietenilor pentru sprijinul continuu şi pentru rugăciuni”.

Momente de reculegere în Harlem
În Harlem, teatrul Apollo, unde tânărul Michael şi ceilalţi fraţi Jackson au câştigat o seară a artiştilor amatori acum mulţi ani, va organiza o comemorare deseară. În această după-amiază, în Harlem, se va ţine un minut de reculegere în memoria regelui pop.
„A însemnat nespus pentru noi. Ne-a adus împreună”, a declarat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Michael Jackson. „Vreau să arătăm că, în ciuda a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, Michael este un motiv bun să ne oprim cu toţii. A fost mai mult decât un artist, a fost o forţă socială, o sursă de inspiraţie”.
...

http://www.evz.ro/detalii/stiri/michael-jackson-comemorat-peste-tot-in-lume-899060.html
...

Peste 6.000 de fani la comemorarea lui Michael Jackson din orasul sau natal
 stirileprotv.ro

"Legenda a inceput aici". Asa suna deviza sub care s-a desfasurat o noua ceremonie in memoria lui Michael Jackson, chiar in oraselul sau natal. 




...

http://stirileprotv.ro/show-buzz/michael_jackson/mii-de-fani-la-comemorarea-lui-michael-jackson-din-orasul-sau-natal.html
...

Omagiu in stil romanesc: 


stirileprotv.ro/


In semn de omagiu, cativa artisti romani au fost de acord sa cante cate o piesa Michael Jackson , ca un tribut personal la adresa starului.
Vali Rupita impreuna cu prietenii sai au cantat intr-o maniera proprie o varianta "lautareasca" a piesei "You are not alone " pentru a demonstra ca muzica trece de orice bariere, indiferent de instrumentele folosite, limbaj sau popor.
Natalia Barbu s-a gandit sa interpreteze "Billie Jean" - una din cele mai iubite melodii ale lui Michael.
Adi Cristescu a ales sa cante de asemenea o piesa foarte cunoscuta: "Human Nature".
La randul ei, Andra a cantat, din repertoriul megastarului, melodia "You are not alone".
Si Tavi, fost component al trupei Bosquito, a ales sa interpreteze piesa "You are not alone", dar intr-un stil complet diferit de Andra: acompaniat de o singura chitara.
Un alt artist roman care a dorit sa aduca un omagiu lui Michael Jackson este Francezu' de la trupa Simplu, care a dansat pe melodia "Jam".
In acest weekend, la MTV: "M is for Michael!"
Ziua 25 iunie este ziua Michael Jackson la ProFM!
La Radio InfoPro, pe 25 iunie "You are not alone".  
...
 http://stirileprotv.ro/show-buzz/michael_jackson/cel-mai-tare-cover-michael-jackson-vali-rupita-you-are-not-alone.html
...

Cei care nu sunt uitati raman, cum se vede(si din aceste articole si gesturi de comemorare, apreciere), nemuritori!
...

Ieri a avut loc...cel mai lung meci de tenis.

Cel mai lung meci de tenis din istorie s-a incheiat: Isner l-a batut pe Mahut

 Un meci de tenis a furat Campionatul Mondial de Fotbal! Wimbledonul a fost martor miercuri seara la o intalnire maraton: aproape 10 ore de joc si peste 100 de gameuri in setul decisiv intre americanul John Isner si francezul Nicolas Mahut. Fanii au asistat la un set cinci care a durat sapte ore si a fost intrerupt la scorul de 59-59 pentru ca se facuse noapte la Londra, iar jucatorii erau epuizati. Explicatia? S-au gasit Tusea cu Junghiul, care nu stiu sa faca un break! Meciul s-a reluat joi si si-a desemnat, in sfarsit, castigatorul. Americanul Isner l-a doborat pe Mahut dupa mai bine de 11 ore de joc, castigand in cele din urma partida cu 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68.

 sursa: www.onlinesport.ro

http://www.onlinesport.ro/stiri/tenis/wimbledon/64508/cel-mai-lung-meci-de-tenis-din-istorie-s-a-incheiat-isner-l-a-batut-pe-mahut.htm

Ore lungi de incordare... Dar un asemenea meci vezi/joci f. rar. Deci, cred ca a meritat. 

 ...

La polul opus(ca durata, evident), dupa cum am citit de curand, intr-un articol, - se afla cea mai scurta partida de tenis care a durat doar...20 de minute! 

...    

Micul geniu si ideea lui salvatoare





Charlie Vaughan este considerat de jurnalistii americani un mic geniu, dupa ce a venit cu o idee salvatoare pentru curatarea petei de petrol din Golful Mexic.

Intr-un filmulet pe care l-a trimis televiziunii americane Fox News, Charlie Vaughan, in varsta de doar 10 ani, demonstreaza specialistilor de la British Petroleum, compania responsabila pentru dezastrul ecologic produs in Golful Mexic, ca au la indemana o solutie foarte simpla pentru a pune capat poluarii din zona.
O farfurie din otel, o cheie si un robot subacvatic este tot ce le trebuie.Tatal lui Charlie, Tommy, care este inginer si profesor la Universitatea din Minnesota, l-a ajutat pe fiul sau sa puna in practica ideea.
Intrebat de jurnalisti daca i-a contact pe cei de la British Petroleum, ca sa le spuna despre solutia gasita, Tommy Vaughan a confirmat ca a facut acest lucru, insa nu a primit niciun raspuns.
De la scufundarea unei platforme de extractie, la jumatatea lunii aprilie, in apele golfului se scurg zilnic 800.000 de litri de petrol, iar autoritatile americane cauta cu disperare solutii pentru a pune capat poluarii.
Asa se face ca solutia gasita de Charlie Vaughan ar putea sa nu fie ignorata.


...
 sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/international/la-doar-10-ani-le-spune-expertilor-cum-sa-curete-de-petrol-golful-mexic.html...

Tragedia din Golful Mexic e impresionanta, astfel ca solutiile trebuie aplicate cat mai grabnic, iar ideea micutului Charlie poate fi si ea o sansa nesperata dar meritata pentru vietuitoarele si pentru mediul atat de greu afectate, la fel ca si locuitorii acestei regiuni!

Bravo, Charlie!
...

DNA a descins în forţă la OTV

Dan Diaconescu la sediul DNA: «La început am crezut crezut că o căutau pe Elodia»

DNA a descins în forţă la OTV / Dan Diaconescu la sediul DNA: «La început am crezut crezut că o căutau pe Elodia»

Dan Diaconescu se află în prezent la mare, iar la locuinţa acestuia  se află doar soacra lui şi menajera

Dan Diaconescu se află în prezent la mare, iar la locuinţa acestuia se află doar soacra lui şi menajera

Procurorii anticorupţie, însoţiţi de jandarmi şi mascaţi, au deschins la postul de televiziune OTV, patronat de Dan Diaconescu, dar şi acasă la acesta, pentru a căuta nişte casete care constituie probe într-un dosar penal.

UPDATE 18.00 "Caseta este o înregistrare din data de 21 în care eu apar cu Carmen Pleşa şi cu un şarpe piton care vrea să înghită toată corupţia din România. Asta, cred că este pe casetă. Noi o să o difuzăm integral în această seară. Caseta are şase ore", a declarat Diaconescu.

"Eu, în noaptea de miercuri spre joi am spus că am strâns un milion de semnături pentru legea Cojocaru OTV şi că o să candidez la preşedinţie.Nu ştiu dacă asta are legătură cu ce se întâmplă astăzi", a adăugat patronul OTV.

"Din câte ştiu de la procurori, Doru Pârv i-ar fi cerut 200.000 de euro unui primar. Primarul nu ar mai fi dat niciun ban. În schimbul banilor Doru Pârv ar fi trebuit să blocheze sau să difuzeze o casetă. Nu era nimic sigur. Acel dosar s-a închis de la sine. Doru Pârv zice că el l-ar fi împrumutat cu bani. Fiind din aceeaşi localitate, aveau o relaţie de prietenie. Primarul nu a mai vrut să îi dea banii înapoi şi i-a făcut o reclamaţie la Parchet. Primarul are o serie de reclamaţii de la diverşi oameni. Doru Pârv deţine o casetă cu soţia primarului care atestă aceste lucruri", a precizat realizatorul TV

UPDATE 17.15 Diaconescu a relatat jurnaliştilor care-l aşteptau în faţa DNA că a aflat de percheziţii de la menajera sa, care l-a sunat pentru a-i spune că "mai mulţi oameni solizi" au venit la locuinţa acestuia.

Diaconescu a spus că a fost plecat din ţară pentru câteva zile, într-o scurtă vacanţă, şi că s-a întors imediat ce a aflat despre percheziţiile procurorilor.

El a mai anunţat că procurorii au percheziţionat, pe lângă locuinţa sa, şi sediul OTV, precum şi o casă din strada Franklin din Capitală, în care este sediul social al OTV.

"Am înţeles că au săpat pe-acolo prin curte. La început am crezut crezut că o căutau pe Elodia"
, a glumit Diaconescu.

Patronul de televiziune a mai spus că procurorii care au participat la percheziţia din locuinţa sa căutau o casetă.

"N-au vrut să spună ce căutau că poate îi ajutam. Au căutat prin toate casete din casă şi n-au găsit nimic şi au plecat", a adăugat el.

UPDATE 16.30 Dan Diaconescu se află a sediul DNA. Înainte de a intra la audieri, patronul OTV a explicat că nu ştie care este motivaţia procurorilor, dar că este"mort de curiozitate" să afle ce au aceştia să-i comunice, iar colegii vor comunice presei, deci implicit opiniei publice, care va fi evoluţia evenimentelor în acest caz.

"Caseta luată de la sediul OTV este o înregistrare de arhivă", a declarat Diaconescu. El a subliniat că are doar "calitatea de realizator de emisiuni" şi că "Doru Pârv îi împrumutase pe primar cu bani".

Doru Pârv, acuzat că a şantajat un primar cu un material făcut de OTV

Dan Diaconescu a fost audiat în 19 februarie ca martor într-un dosar de trafic de influenţă. Primarul unei comune arădene l-a denunţat pe Doru Pârv, un clarvăzator care a participat la mai multe emisiuni la postul de televiziune OTV.

Potrivit acuzaţiilor, clarvăzătorul i-ar fi cerut edilului peste 100.000 de euro pentru a nu divulga la OTV imagini şi informaţii compromiţătoare la adresa afacerilor derulate de primar.

O echipă OTV a filmat în comuna primarului un material, însă Doru Pârv i-a promis că, în schimbul unei sume, poate să intervină pe lângă Dan Diaconescu pentru ca reportajul să nu mai fie difuzat.

UPDATE. Prezentatorul TV Dan Diaconescu a declarat pentru „Adevărul": „Sunt în drum spre Bucureşti. Nu ştiu foarte multe în momentul de faţă despre cele petrecute. Acum încerc şi eu să aflu despre ce este vorba cu aceste descinderi".

Casetele ar constitui probe în dosarul în care Doru Pârv este cercetat pentru trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare. Doru Pârv a participat la mai multe emisiuni la postul de televiziune OTV.

Sursele judiciare au precizat că sediul OTV din cartierul Militari este închis temporar pe timpul derulării percheziţiilor, astfel că nimeni nu este lăsat să iasă, iar cei care vor să intre o pot face doar pe bază de legitimaţie.

Avocatul lui Dan Diaconescu, Cătălin-Daniel Fenechiu, a confirmat faptul că se derulează percheziţii la sediul OTV şi la locuinţa lui Diaconescu, dar nu a putut oferii detalii cu privire la ceea ce caută anchetatorii. Avocatul a precizat că Dan Diaconescu se află în prezent la mare, iar la locuinţa acestuia se află doar soacra lui şi menajera, precum şi alţi avocaţi ai patronului postului OTV, relatează Mediafax.

El a mai spus că existenţa unor mandate de percheziţie emise pe numele unei persoane înseamnă implicit faptul că respectiva persoană este sub învinuire, însă a adăugat că lui Dan Diaconescu nu i s-a adus la cunoştinţă până în acest moment nicio învinuire.

Patronul postului OTV Dan Diaconescu a fost audiat în 19 februarie la DNA ca martor într-un dosar în care primarul unei comune arădene l-a denunţat pe Doru Pârv că i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu divulga la OTV imagini compromiţătoare la adresa edilului.

Ziua recunostintei in...Transplant

Ziua Recunostintei in Transplant, zi dedicata donatorilor de organe.

 Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca si Societatea Romana de Boli Genito-Urinare, cu spijinul Norvartis Pharma Services, organizeaza sambata, 19 iunie 2010, incepand cu ora 18:00, la Teatrul National din Cluj Napoca, Ziua Recunostintei in Transplant, eveniment dedicat donatorilor de organe.


Iniatiativa apartine Prof. Dr. Mihai Lucan, Seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj Napoca, care a dorit sa multumeasca astfel celor care au facut posibila redarea vietii pacientilor ce asteptau un transplant renal.
ziua recunostintei in transplant
Peste 1000 de donatori si recipienti, autoritati si specialisti in domeniul medical vor lua parte la eveniment. In cadrul Zilei Recunostintei in Transplant, o parte dintre pacienti vorbesc despre experienta prin care au trecut si despre importanta transplantului renal si a donarii de organe in Romania.

Evenimentul se va incheia cu un program artistic.

Pana in prezent si-au anuntat participarea Ministrului Sanatatii, Attila Cseke, prefectul Clujului, Prof.Dr. Florin Stamatian, Presedintele Academiei Romane, Academician Prof. Dr. Ionel Haiduc, Presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului, Prof.Dr. Mihai Voiculescu, si coordonatorul national al Programului de Transplant din Romania, Dr. Victor Zota.

Inainte de ceremonie, la ora 17:30, Prof. Dr. Lucan, echipa medicala, reprezentantii Novartis si oficiali locali vor planta, in parcul din spatele Teatrului National Cluj Napoca, un copac, omagiu adus donatorilor de organe din Romania.

www.sfatulmedicului.ro
Alte informatii le puteti afla tastand urm. link:

http://www.sfatulmedicului.ro/Comunicate-de-presa/ziua-recunostintei-in-transplant-zi-dedicata-donatorilor-de-organe_7104

...
Un gest plin de umanitate, o zi...pe masura. Chiar daca, si asa...recunostinta celor salvati astfel  pare...prea mica.
...

Fosile in raul Moldova

Doua fosile de mamut, descoperite in albia raului Moldova

Doua fosile de "mammuthus primigenius" au fost descoperite in albia raului Moldova, urmand sa fie conservate si incluse in expozitia permanenta a Muzeului de Stiinte ale Naturii din Suceava. 

Arheologii apreciaza ca este una din cele mai importante descoperiri din judet, in domeniul paleontologiei.
Arheologul Bogdan Niculica de la Muzeul Bucovinei din Suceava a declarat ca cele doua fosile, un femur in greutate de 40 de kilograme si o lungime de 1,21 de metri, dar si o masea, au fost gasite de doua persoane din Gura Humorului in albia raului Moldova.
El a explicat ca in patrimoniul Muzeului de Stiintele Naturii Suceava mai exista astfel de fosile, insa nu de dimensiuni asa mari.
"E cea mai importanta descoperire facuta in judetul Suceava in domeniul paleontologiei. Au mai fost descoperite astfel de piese in zonele Lisaura si Plavalari, insa cele descoperite in raul Moldova sunt mai spectaculoase", a spus arheologul sucevean.
Niculica a precizat ca se vor mai face cercetari in amonte de locul unde au fost descoperite cele doua piese, pe o distanta de 7-8 kilometri, in incercarea de a se identifica zona de unde au fost dislocate.

sursa: stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/stiri/social/doua-fosile-de-mamut-descoperite-in-albia-raului-moldova.html
...

O superimportanta si interesanta descoperire arheologica. Nu credeti?

Michael Jackson - Billie Jean (Motown 25th Anniversary) Best Dance Perfo...




Cel mai mare artist pe care l-a avut vreodata omenirea.

Anahi - Me Hipnotizas ( Official Music Video )



superb cantecul, superb videoclipul, are de toate, efecte speciale, poveste, tot, iar Any e superba

Paula Seling - Cea mai frumoasă de la Eurovision!

Astăzi s-a încheiat votarea pentru întrecerea anuală "Eurovision’s Next Top Model".
Reprezentanta României, Paula Seling, s-a clasat pe prima poziţie, cum era de aşteptat.




Rezultatele finale:
1.Paula Seling (România) - 31,35%
2.Safura (Adzerbadjan) - 22,56%
3.Eva Rivas (Armenia) - 13,86%
4.Nika Antolos (Croaţia) - 6,53%
5.Lena (Germania) - 5,97%
6.Alyosha (Ucraina) - 4,29%
7.Sofia Nizharadze (Georgia) - 2,98%
8.Filipa Azevedo (Portugalia) - 1,89%
9.Olia Tira (Moldova) - 1,87%
10.Anna Bergendahl (Suedia) - 1,8%
11.Barbara Ogrinc (Slovenia) - 1,78%
12.Juliana Pasha (Albania) - 1,73%
13.Kristina (Slovacia) - 1,71%
14.Aisha (Letonia) - 1,68%

Horoscopul Italian: Stilul de iubire si adevarata identitate a zodiilor

Garbo.ro/10. 06. 2010/



Horoscopul italian nu este unul in totalitate atipic, insa este interesant si inedit tocmai prin faptul ca scoate la iveala importanta primelor numere asociate unei persoane inca de la nastere. Tinand cont de ziua in care te-ai nascut, poti afla mai multe despre adevarata ta identitate. 
Numerele sub care ne-am nascut reprezinta mai mult decat o intamplare, credeau vechii italieni, care acordau o foarte mare importanta zilelor in care o persoana a facut pentru prima oara cunostinta cu lumea inconjuratoare. Prin urmare, ziua nasterii este cea care detine cheia misterelor personalitatii si a dorintelor interioare ale unei persoane, exercitand o oarecare influenta asupra astrelor si a destinului personal. Vechii italieni aveau propriile secrete de a citi personalitatea si felul de a fi, de a trai si de a simti al unei persoane si se bazau intr-o foarte mare masura pe intuitie. Horoscopul italian nu este unul in totalitate atipic, insa este interesant si inedit tocmai prin faptul ca scoate la iveala importanta primelor numere asociate unei persoane de la nastere.Horoscopul Italian: Stilul de iubire si adevarata 
identitate a zodiilor
Horoscopul italian reprezinta un stil vechi de citire a naturii interioare a celor din jur si de a realiza anumite previziuni in functie de acestea. Tinand cont de ziua in care te-ai nascut, poti afla multe despre identitatea ta. Cei nascuti in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – apartin tipologiei A1, cei nascuti in zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – apartin tipologiei A2, cei nascuti in zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 –apartin tipologiei C3, cei nascuti in zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – apartin tipologiei D4. Iata care sunt cele 4 tipologii ale horoscopului italian si trasaturile asociate acestora:

Cei nascuti in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 - Tipologia A1 Curgere si apa -

Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai calda si mai frumoasa asupra iubirii. Pentru ei insisi, intregul lor destin se rezuma la “a iubi”, iar daca nu reusesc acest lucru se simt nefericiti, neimpliniti, traind cu sentimental ca nu si-au atins menirea in viata. Se indragostesc de multe ori in viata, cu prea multa usurinta am putea spune, de fiecare data ca si cand ar fi prima si ultima oara, insa dezvolta relatii sentimentale de o natura neobisnuita, adesea furtunoase si intense. Au o natura prietenoasa si adora sa traiasca in mijlocul celorlalti, inconjurati de viata, de tumult, de agitatie si de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viata, agili, se strecoara prin stanci si oameni si in ciuda obstacolelor reusesc cumva sa iasa la suprafata. Chiar daca nu realizeaza, au capacitatea de a-i modela pe ceilalti, contribuind la evolutia lor interioara. Sunt insa si schimbatori, iar uneori, in ciuda unor calitati remarcabile, prea umili, modesti si sensibili la gesturile si cuvintele celor din jur.
Cei nascuti in zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – Tipologia A2 - Foc si visuri-
Oamenii A2 au visuri inalte, asteptari si cerinte de proportii cosmice de la ei insisi, iar viata lor intreaga se construieste in jurul implinirii ambitiilor si dorintelor lor secrete. S-au nascut sa descopere noi orizonturi, sa transforme in totalitate, sa arda, sa consume, sa nu se lase modelati si sa nu isi lase spiritul sa se stinga. Sunt perfectionisti innascuti si atunci cand vine vorba de ceea ce-si doresc rareori fac lucrurile pe jumatate. Horoscopul Italian: Stilul de iubire si adevarata 
identitate a zodiilor
Oameni A2 sunt precum focul... spontani, minunati, puternici, creativi, dominanti pana la cotropire, crezand intens in propria putere, impunand respect si admiratie, dar totodata si teama. Nu multi sunt cei care le stau neconditionat in preajma fara a nu se simti folositi, manipulati, influentati chiar si la un nivel inconstient. Cu greu incredinteaza unei persoane, fie ea si prieten, increderea lor. Pot fi numiti oricum, numai naivi nu. Isi cunosc interesele si stiu ca puna in balanta atat aspectele pozitive cat si pe cele negative ale unei chestiuni.
Iubirea si implinirea sentimentala ocupa un loc important in viata oamenilor A2, insa intotdeauna cautarea persoanei potrivite se aseamana prea mult cu cautarea perfectiunii. Iubirea le survine pe o cale mai anevoioasa si de multe ori constata cu tristete ca au iubit cu adevarat atunci cand relatia respectiva se afla la final. Este foarte posibil ca de-a lungul vietii sa dezvolte tendinta spre egoism, malitiozitate, insensibilitate si sa emita exigente prea mari de la partenerul de viata.

Cei nascuti in zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – Tipologia C3 Aer si libertate –

Oamenii C3 sunt nascuti sa fie liberi, sa-si exprime sentimentele, sa spuna deschis ceea ce gandesc, sa circule dupa bunul plac, sa calatoreasca, sa cunoasca, sa experimenteze dupa legile propriului arbitru, sa transmita mai departe cunostintele pe care le detin. De multe ori, idealurile lor de viata nu cunosc o reprezentare concreta si materiala, ci sunt simbolizate de alte persoane. Oamenii C3 sunt totodata extrem de pasionali si impulsivi si pot deveni dependenti de cei pe care ii iubesc, avand tendinta de a-i sufoca, de a-i absorbi spiritual.
Chiar daca detin arta stapanirii si a controlarii emotiilor, uneori deciziile pe care le iau ii sperie pe cei din jur prin necunoscutul si controversele carora le dau nastere. Daca vrei sa te iubeasca, lasa-i liberi si nu le ingradi spiritul. Sunt facuti sa simta, sa vada, sa guste, sa se delecteze cu tot ce este mai frumos pe lumea aceasta, sa experimenteze senzatii si emotii supreme. Cu greu poti fi legati de un loc, insa daca isi gasesc aici rostul, dupa lungi peregrinari, se intorc de buna voie la ceea ce au lasat in urma.

Cei nascuti in zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – Tipologia D4 Pamant si stabilitate – 

Oamenii D4 sunt precum pamantul -consistenti, vitali, esentiali pentru existenta celorlalti, stabili, exercitand un magnetism aparte, toleranti pana la extreme, cu o minte ascutita si patrunzatoare. Sunt oameni practici, calmi, pacifisti, echilibrati, cu un simt al judecatii si al ratiunii foarte bine dezvoltat, stapanindu-si emotiile si exteriorizandu-le doar in fata acelor persoane pe care le considera a avea o afinitate cu ei. Cred in prietenie, in stabilitatea ei si o plaseaza adesea asupra tuturor celorlalte relatii interumane. Sunt insa adesea greoi, prea cerebrali, lipsiti de spontaneitate, luand deciziile cu mintea si mai putin cu sufletul.
Felul lor de a iubi este unul loial, stabilind relatii de lunga durata cu o persoana care le aduce liniste si armonie. Chiar daca vor iubi intens si se vor simti atrasi de o persoana cu o personalitate opusa lor, vor avea tendinta de a se retrage la primul semn de conflict sau neintelegere. Foarte probabil ca se vor sustrage dintr-o relatie prea pasionala sub pretextul ca nu este ceea ce isi doresc de la viata. Nu inteleg flacarile, trairea intensa si pun pe prim plan trairea echilibrata, armonioasa.

Cei nascuti in zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 – Tipologia E5 Lemn si comunicare

Oamenii E5 sunt neprefacuti, sinceri pana aproape de naivitate si cred cu adevarat in existenta unei laturi pozitive in fiecare din oameni. Vor fi foarte indragiti tocmai din cauza dragalaseniei si a naivitatii lor. Dar pentru ca asteapta mult de la ceilalti, poate prea mult, se vor lovi de mai multe dezamagiri de-a lungul periplului lor existential. Experienta este cea care ii poate invata sa fie mai critici, mai putin sensibili, mai putin modelati de dorintele celor din jur. Nu-si pierd insa puritatea sufleteasca si, cu oarecare efort, vor reusi sa-si pastreze neschimbata si bunatatea interioara
Se tem de viata in sine pe care o percep prea scurta, prea fragila, prea neprevazuta pentru a realiza tot ceea ce isi doresc. O iubesc insa si incearca sa profite de fiecare clipa pe care o petrec. Cred in fatalitate si in coincidente, avand o inclinatie catre lucrurile mistice, spirituale. Uneori se percep pe ei insisi ca pe niste inadaptati. Anii copilariei sunt cei care vor influenta in mod decisiv dezvoltarea si evolutia personalitatii lor. Pun de aceea pasiune in orice lucru marunt pe care il fac. Nu privesc oricum o floare, ci ca si cum ar vrea sa extraga printr-o simpla privire misterul existentei sale. Nu percep “oricum” nici iubirea. Nu o privesc ca pe o experienta, ci ca pe “acea” experienta. Chiar daca isi gasesc cu greu sufletul pereche, relatia cu persoana iubita va fi unica prin esenta sa.

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/4739/Horoscopul-Italian-Stilul-de-iubire-si-adevarata-identitate-a-zodiilor.html

...

Ei, ia vedeti... Vi se potrivesc aceste date?
...

tribute michael jackson-happy



A trecut 1 an acest tribut e din inima facut!

Bebelus cat un creion. Nascut prematur, un baietel a uimit lumea medicala!

Medicii nu i-au dat nicio sansa, insa un bebelus din Austin, Texas, a sfidat toate statisticile.




Baietelul nu cantarea nici 400 de grame cand a venit pe lume prematur, din cauza unei boli de inima de care suferea mama sa.
Cand au vazut mogaldeata, medicii i-au anuntat pe parinti ca sansele lui de a supravietui fara vreun handicap major erau mai mici de 5%.
Nimeni din spital nu mai vazuse un bebelus atat de mic si toti specialistii erau siguri ca va ramane cu un handicap major. Micutul Andrew s-a incaptanat, insa, sa traiasca. Acum, la un an de la nastere, a luat in greutate cat un copil nascut la termen si nici vorba de handicap, spun bucurosi parintii. 

...
http://stirileprotv.ro/stiri/international/bebelus-cat-un-creion-nascut-prematur-un-baietel-a-uimit-lumea-medicala.html

...

In fata vointei micutului de a trai, in fata stradaniei medicilor si parintilor, a norocului dumnezeiesc pe care l-a avut si il are scumpetea mica, nu poti sa spui ...decat "Ooooo, Slava Cerului, ce bineee!"

...

De 1 iunie, cu drag

eva. ro/
 1 iunie este ziua jocurilor copilariei si a distractiei, este Ziua Copilului, o zi pe care nu trebuie sa o uitam niciodata! Cadouri, un tort mare de ciocolata, povesti nenumarate, surprize mii, costume de basm, jucarii milioane, imbratisari de copil, zambete pline de iubire - asa trebuie sa arate ziua princhindelului tau... De 1 iunie trebuie sa il rasfeti si sa ii oferi o zi de neuitat, pentru ca el, in mod sigur, te va rasplati cu dragostea lui.








Anul acesta, Ziua Copilului este marcata prin programe special pregatite pentru micuti, prin petreceri si actiuni in care sunt implicati neastamparatii care iti fac  viata minunata! Iata cateva sugestii "de poveste" din care te poti inspira:


Targ dedicat piticilor, la MTR


Intre orele 10:00 si 18:00, la Muzeul Taranului Roman, pe cei mici, dar si pe cei mari ii asteapta:

  • Schimb de jucarii aduse de copii;
  • Targ mic cu obiecte pentru copii;
  • Ateliere de ceramica pentru copii cu Dumitru Constantin, mester din Piscu;
  • Melcisorul cel grabit, piesa de teatru cu actori-copii;
  • Atelier de pictura in expozitia Aurel Acasandrei - atelierul si copiii (cu lucrari ale artistului si ale fostilor sai elevi) in sala Irina Nicolau;
  • Atelier de fabricat manual hartie, cu Razvan Supuran;
  • Cutia cu jucarii, tombola cu obiecte facute de copii la Atelierul de creativitate;
  • Baloane mari de sapun;
  • Dulciuri: vata pe bat, turta dulce, prajiturele.

Bilet de intrare: 2 lei


La Carturesti se spun povesti


Mansarda Verona (Libraria Carturesti, Str. Arthur Verona 13-15, Bucuresti) va fi plina de povesti si jucarii.

Copiii si parintii sunt invitati sa participe la:

  • Workshopuri;
  • Ateliere de lectura;
  • Expozitie de obiecte handmade cu vanzare;
  • O zona speciala de joaca in Gradina Verona, cu multe dulciuri si un spatiu de spus povesti, de modelat, colorat, desenat si descoperit lucruri noi;
  • 1000 de titluri in limba romana si 800 in limba engleza si franceza, toate cu un discount special - enciclopedii, benzi desenate si carti de dezvoltare personala, desene animate si muzica pentru copii;
  • Jocurile educative, de creatie, indemanare, dezvoltarea a personalitatii, strategie si memorie.


Barbie si Lego, numai pentru prichindei


Lego si Barbie va fi o expozitie de neuitat pentru copilul tau. Are loc la Zone Arene (Str. Barbu Vacarescu, nr. 164) din Bucuresti, intre orele 11.00 si 20.30.

Aici va gasi mai mult de 1.000 de exponate orginale, locuri de joaca, concursuri si tombole, care il vor face fericit pe micutul tau.

Fetitele vor face o excursie in timp impreuna cu Barbie de-a lungul ultimelor cinci decenii pentru a afla mai multe despre aceasta papusa, iar baietii vor putea vedea constructii Lego realizate din mii de piese, un Ferrari sau chiar Statuia Libertatii din New York.

Micutii vor dispune de un loc de joaca cu multe papusi Barbie si piese Lego, de un cinematograf, unde vor putea urmari desene animate.

Pretul unui bilet de intrare la expozitie este de 15 lei/persoana. Pentru grupuri organizate de scoli si gradinite pretul va fi de 10lei/persoana.


C'arthe te invata sa fii copil


Si la C'arthe (C.A. Rosetti 38, ap 2, Bucuresti), incepand cu ora 12.00 se sarbatoreste 1 iunie, chiar si pentru cei mari.

Copii ca varsta sau ca spirit, te invita sa te bucuri de activitati creative si de spectacole copilaroase.

De la 12:00 pana-n seara poti face painting, desene si activitati ludice, iar daca doresti sa aduci un zambet copiilor defavorizati din centre de plasament, poti darui hainute, jucarii sau dulciuri.

De la 16:00 la 17:00 atelier de olarit cu artistul ceramic Iulian Vartopeanu urmat, de la 17:00 la 18:00 de o piesa de teatru a trupei Omide.


Ce poate face un zambet de copil...


Studioul Experimental de Opera si Balet "Ludovic Spiess" din cadrul ONB va prezenta, pe scena mare a Operei Nationale Bucuresti, o adaptare a celebrei piese "Visul unei nopti de vara" de William Shakespeare, realizata de coregrafa Maria Popa. In pasi de dans, pe muzica lui Felix Mendelssohn Bartholdy, tineri artisti vor oferi publicului aventurile incitante, pline de vraja, ale mai multor cupluri de indragostiti care, cu siguranta, vor face deliciul publicului de toate varstele.

Prima scena lirica nationala isi asteapta cu drag micii la ora 11.00, la acest eveniment special, la care biletele "costa" doar un zambet de copil.


Concert in Piata Constitutiei


Tot pe 1 iunie, va avea loc un concert caritabil in Piata Constitutiei, cu scopul strangerii de fonduri pentru extinderea Spitalului de Copii "Marie Curie" din Bucuresti. Un prilej extraordinar de a-ti duce copilul la un concert Iris, Taxi, Vita de Vie, Proconsul, Compact si Voltaj.


Jucarii mii pentru toti copiii, la Palatul Copiilor


Invata-ti copilul sa daruiasca! In holul Palatului Copiilor din Bucuresti exista un cos mare care asteapta sa fie umplut cu jucarii de plus. Membrii Sagitarius Performance Team (clubul sportiv din cadrul Palatului Copiilor) vor merge la un centru de plasament, unde vor darui jucarii copiilor din cadrul centrului.


"Copilarie magica", in Sectorul 6


De la ora 15:00, in Parcul Drumul Taberei, la Foisor, va avea loc spectacolul "1 Iunie - Copilarie magica". Evenimentul este un cadou oferit celor mici, dar si parintilor si bunicilor, carora organizatorii - Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 - le-au pregatit foarte multe surprize.


Andreea Marin Banica iti premiaza copilul


La Carrefour Orhideea din Capitala, incepand cu ora 19.00, 20 de parinti si pitici vor fi premiati de Andreea Marin Banica cu body-ul medaliat cu aur la Salonul de la Geneva. Orice parinte care cumpara in acea zi hainute Violet va avea parte de un dar.

sursa:

http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/ce-face-copilul-tau-de-1-iunie-articol-30712.html
 ...
LA MULTI ANI de 1 IUNIE copiilor, copiilor nostri/vostri si chiar fiecaruia in parte, in cazul in care azi ne intoarcem cu gandul, frumos, la copilarie, la vremea aceea MAGICA si...lipsita de griji!

Si pentru ca tot e 1 Iunie, Jurnalul National, apare astazi impreuna cu o carte minunata destinata copiilor:

primul volum din colecţia "Cărţi de adormit copiii" ("50 Bedtime Stories"). 
http://www.jurnalul.ro/stire-special/povesti-de-adormit-copiii-544841.html
 ...