Fobia Socială

Se estimează că între 7 şi 10 procente dintre oameni suferă de această afecţiune

Ce este fobia socială?

Fobia socială, numită şi anxietate socială, este o tulburare caracterizată printr-o stare de anxietate copleşitoare şi o conştienţă de sine excesivă, prezentă în situaţiile sociale cotidiene. Persoanele care suferă de fobie socială au o teamă persistentă, intensă şi cronică de a fi privite şi judecate de către ceilalţi şi de a se simţi jenate sau umilite de propriile acţiuni.

Teama lor poate fi atît de severă încît interacţionează cu munca sau şcoala şi cu alte activităţi obişnuite. Deşi multe persoane care au fobie socială recunosc că teama lor de a se afla în preajma altor oameni poate fi excesivă sau nerezonabilă, ele nu sunt capabile să o depăşească. Aceste persoane se îngrijorează cu zile sau săptamîni înaintea producerii unei situaţii care le inspiră teamă.

Fobia socială poate fi limitată la un singur tip de situaţie cum ar fi teama de a vorbi în public în situaţii formale sau informale, sau teama de a mînca sau de a bea în prezenţa altor persoane. Dacă forma este severă, teama poate fi atît de pronunţată încît simptomele sunt declanşate de simpla prezenţă a altor oameni în jur.


Fobia socială poate fi foarte invalidantă, ea poate chiar împiedica persoanele să meargă la muncă sau  la şcoală în anumite zile. Pentru mulţi oameni care suferă de această boală este dificil să-şi facă noi prieteni sau să-şi pastreze prietenii deja existenţi.

Simptomele fobiei sociale
Simptomele fizice care însoţesc adesea anxietatea intensă a fobiei sociale sunt:
  • îmbujorare
  • transpiraţie abundentă
  • tremurat
  • dificultăţi de vorbire
  • greaţă
  • alte disconforturi digestive
Aceste simptome vizibile măresc teama de dezaprobare şi simptomele în sine pot deveni  elemente declanşatoare ale fricii. Frica de simptome poate crea un cerc vicios: cu cît persoanele care suferă de fobie socială se îngrijorează în legatură cu experimentarea simptomelor, cu atît mai mult cresc şansele lor de a dezvolta aceste simptome. Deseori fobia socială este ereditară şi poate fi însotită de depresie sau de dependenţa de alcool.


Cît de des întîlnită este fobia socială?


  • Numărul femeilor care suferă de fobie socială este aproximativ dublu faţă de cel al barbaţilor, deşi un număr mai mare de barbaţi cer ajutor pentru această tulburare.
  • Tulburarea debutează de obicei în copilărie sau în pre-adolescenţă şi rareori se dezvoltă după vîrsta de 25 de ani.
Factori declanşatori ai fobiei sociale

Cercetările cu privire la cauzele fobiei sociale sunt în desfaşurare:
  • Unele cercetari fac raspunzatoare de simptomele fobiei sociale o structură mică din creier numită amigdala, care se pare că controlează raspunsurile la frică.
  • Studiile efectuate pe animale demonstrează că fobia socială poate fi moştenită.
  • Alte cercetari susţin ipoteza că  tulburarea are o bază biochimică. Cercetatorii studiază teoria conform căreia sensibilitatea crescută la dezaprobare poate avea la bază  o tulburare fiziologică sau hormonală.
  • Alti cercetatori studiază influenţa mediului îconjurător asupra dezvoltării fobiei sociale. Persoanele cu fobie socială îşi  pot dobîndi teama prin observarea comportamentului şi a consecinţelor acestuia la alte persoane, printr-un proces numit învăţare observaţională sau modelare socială.
Tratamentul fobiei sociale

Unul dintre cele mai eficiente tratamente utilizate în tratarea fobiei sociale este terapia cognitiv-comportamentală. Componenta centrală a acestui tratament este terapia de expunere care constă în ajutarea pacienţilor să se simtă din ce în ce mai confortabil în situaţiile care le inspiră teama.

Procesul de expunere, de obicei, implică trei etape. Prima etapă constă în introducerea persoanelor în situaţia care le declanşează frica. A doua etapă se realizează prin creşterea riscului de dezaprobare în acea situaţie astfel incît persoanele respective să-şi dobîndească încrederea că pot face faţă respingerii sau criticilor. A treia etapă constă în învăţarea, de către aceste persoane, a unor tehnici care să-i ajute să facă faţă dezaprobarii celor din jur. În această etapă, persoanele îşi imaginează cele mai mari frici ale lor şi sunt încurajate să dezvolte răspunsuri constructive, răspunsuri la fricile lor şi la perceperea dezaprobării.

Terapia cognitiv comportamentală utilizată în tratarea fobiei sociale, include şi antrenarea pacienţilor în managementul anxietăţii, de exemplu, învăţarea tehnicilor de relaxare cum ar fi respiraţia profundă, pentru a-şi  controla nivelul de anxietate.

Un alt aspect important al tratamentului îl reprezintă restructurarea cognitivă, care implică ajutarea pacienţilor în identificarea greşelilor lor de judecată şi dezvoltarea unor aşteptări mai realiste în ceea ce priveşte  riscul de pericol în diverse situatiile sociale.

Boli asociate cu fobia socială

Fobia socială poate cauza respect de sine scăzut şi depresie. În încercarea lor de a-şi reduce anxietatea şi de a-şi diminua depresia, oamenii care suferă de fobie socială pot recurge la alcool sau medicamente, care pot conduce la dependenţă.

În unele cazuri, fobia socială poate fi asociată cu alte tulburări de anxietate, cum ar fi tulburarea de panică sau tulburarea obsesiv-compulsivă.

Sursa: Sistempsi.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu